E sesizabilă diferenţa între imaginea preşedintelui american Bush - intens exploatată de regizorul Moore - care nu ştia ce să spună şi ce să facă după ce a fost anunţat de atacul terorist asupra clădirilor din New York, şi cea a preşedintelui rus Putin, încheiat la toţi nasturii şi promiţînd că va rezolva problema fără să folosească forţa, în aşa fel încît să salveze viaţa ostaticilor. Dar rezultatul a fost acelaşi. Pozele preşedinţilor nu prea influenţează dimensiunea masacrelor. Şi la New York, şi la Beslan lucrurile s-au terminat cum nu se poate mai rău; e adevărat, acţiunile de salvare din SUA au fost executate de profesionişti, în timp ce haosul din micul orăşel osetin a sporit numărul victimelor. La Beslan, era evident de la bun început, avînd în vedere numărul mare al ostaticilor, că situaţia putea oricînd scăpa de sub control, chiar dacă negocierile ar fi fost duse cu bună credinţă, orice gest necugetat le-ar fi putut zădărnici. Teroriştii înşişi - aproximativ 30 - confruntaţi cu vreo mie de persoane, cum reiese din datele de acum, erau nesiguri, unul dintre ostatici putea încerca o fugă pe cont propriu sau cu un grup, aşa cum s-a şi întîmplat, înăuntru au început împuşcăturile, s-a răspuns de afară, iar trupele speciale sovietice nu au o reputaţie prea bună în ceea ce priveşte salvarea victimelor. "Forţele Alfa aveau planurile lor de asalt ale clădirii, dar ele nu erau cunoscute şi de unităţile speciale de comando sau de trupele regulate care asigurau cordonul de control al securităţii din jurul şcolii. E foarte probabil că unele victime au fost prinse în focul încrucişat al celor care veniseră să-i salveze. Nu a fost primul eşec: în toate situaţiile precedente de luare de ostatici, forţele speciale ruseşti au folosit excesiv forţa şi au folosit-o ineficient", consideră Jonathan Eyal, director de studii la Royal United Services Institute, Londra, anal