Dacă ai ghinionul să-ţi pice întîmplător pe cap un turist străin de tipul for the first time in Romania şi să joci măcar pentru o singură zi rolul de ghid, în iubitul nostru oraş Bucureşti, pentru a-l ajuta, printre altele, să nu se piardă în necunoscut şi să nu fie jecmănit de taximetrişti, ospătari etc., îţi vei pierde mult timp întrebîndu-te ce ai putea să-i prezinţi din "frumuseţile patriei noastre", respectiv ale Capitalei. Vei face o listă, vei inventaria totul, vei ajunge tu însuţi la concluzia, epuizat şi scîrbit de Bucureşti, că nimic nu merită văzut, apoi vei alege, totuşi, cîteva puncte de vag interes, cum ar fi Casa Poporului (a doua clădire ca dimensiuni din lume, după Pentagon, nu uitaţi!), centrul vechi al oraşului (incluzînd un prînz la Hanul lui Manuc), Muzeul Satului, sau pur şi simplu bulevarde lungi, drepte şi aglomerate care să-i obosească suficient picioarele neliniştitului turist, pentru a-şi dori să mergă devreme, seara, la hotel. Am trăit această experienţă de cîteva ori în decursul ultimilor ani. Toţi cei pe care i-am întîlnit erau turişti americani şi, de fiecare dată, mi-am pus (şi le-am pus) aceeaşi întrebare: de ce au ales România? Cîţiva o consideră o ţară "exotică", dar nu din motive de junglă, papagali viu coloraţi şi fete pe jumătate goale cu flori în păr şi la gît. "Exotismul" din imaginaţia lor are ceva legături, pe de-o parte, cu Europa de Est, cu regimul comunist care ne-a pustiit aproape o jumătate de secol şi cu un tiran celebru, asasinat de popor, pe de altă parte, cu mitul vampirilor, al gimnastelor "magice" şi cu obscurantismul de ev mediu despre care îşi închipuie că încă mai dăinuie pe aici, pe la noi. Pentru alţii, "exotismul" constă în faptul că, din momentul în care îşi părăsesc banala lor viaţa "made in U.S." şi urcă în avion cu destinaţia România, habar n-au unde mama dracului se duc şi de aici începe "aventura