Fabula a arătat mai de mult situaţia câinelui pus să aleagă între oploşirea lui lângă stăpân, - care îi asigură hrana, obligat în schimb să-l servească fidel, pierzându-şi astfel libertatea, - ori să şi-o păstreze, alergând mândru şi hămesit de foame...

Regimurile politice totalitare, - uneori poeţii însişi, doritori de trai bun, indiferent de căile alese, oscilând, de pildă, între versuri şi negustoria de orice fel, au înţeles imediat alternativa... Întrebaţi pe cine vreţi. Pe Dinescu, pe Păunescu, învârtiţi fiecare pe căi proprii.

Dar, cum am scris mai de mult, şi repet: Versuri să scrie Cărtărescu, sărac lipit.

*

Ne întoarcem la Tacitus... Replica pe care i-o dă susţinătorului artei oratorice, Aper, - poetul Maternus. Liniştit şi surâzător, - citez - Maternus răspunse : ,Mă pregăteam să învinesc pe oratori tot atât de mult pe cât Aper i-a apărat: deoarce îmi închipuiam că, pronind de la elogiul acestora, va huli pe poeţi (...) Iar pădurile, dumbrăvile şi chiar singurătatea hulite de Aper îmi aduc plăcere, încât le socotesc printre cele mai de seamă binefaceri ale poeziei, deoarce aceasta nu ia fiinţă în mijlocul zgomotului, cu împricinatul înaintea uşii sau străjuit de plânsul şi de lacrimile acuzaţilor: ci sufletul se retrage în locuri curate şi nevinovate şi se împărtăşeşte din bucuria unui adăpost sacru.

Iată începutul literaturii, iată sanctuarul ei (...) Oracolele vorbeau în versuri. Căci folosirea acestei elocvenţe lacome şi stropite de sânge este de recentă dată, fiind fructul unor moravuri stricate, inventate, precum te exprimai tu, Aper, pentru a fi întrebuinţată ca o armă(...) De altfel, secolul acela fericit... nu cunoştea oratori şi crime, avea însă din belşug poeţi şi oameni inspiraţi, pentru a slăvi fapte bune, iar nu pentru a lua apărarea fărădelegilor (...) Dacă toate acest