Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Basescu a trimis inapoi filialelor listele de candidati

Publicat in Adevarul, miercuri 1 septembrie 2004 ·

Nu vor aparea pe buletinul de vot din toamna nici Radu Vasile, nici Victor Babiuc Conducerea PD a decis, ieri, sa retrimita catre organizatiile judetene ale partidului toate propunerile de candidati in alegerile parlamentare, urmand ca listele sa fie refacute pana la 15 septembrie. Oficial, Traian Basescu a cerut acest lucru pentru a-i elimina de pe liste - conform unor propuneri facute de reprezentanti ai societatii civile - pe traseisti, pe turnatori sau pe cei care, fiind salariati ai statului, au acumulat averi ce nu pot fi justificate. Neoficial, se pare ca sunt vizati in special o serie de fosti parlamentari care, chiar daca au ramas fideli partidului in acesti ani grei de opozitie, nu au avut o activitate satisfacatoare si nici suficienta vizibilitate in presa. Potrivit unor surse din PD, nici macar nu s-au mai inscris in competitia pentru un loc pe liste parlamentari precum Radu Vasile, fost prim-ministru, Victor Babiuc, fost ministru al Apararii, al Internelor si al Justitiei, Aurel Pana, fost secretar de stat in Ministerul Agriculturii, sau Ioan Onisei, vicepresedinte al PD. Senatorul Romeo Hanganu, fost prefect al judetului Prahova, va candida, insa va fi impins pe o pozitie mai retrasa, iar situatia deputatului Vasile Nistor, vicepresedinte al PD, este sub semnul intrebarii. In cazul acestuia din urma, conducerea partidului va analiza daca ar fi putut fi mai prezent in presa in conditiile in care a fost membru al Comisiei SRI si a jurat sa respecte secretul de stat. Potrivit acestor surse, nu este clara nici situatia lui Silvian Ionescu, sef al unei organizatii de sector si fost ofiter de Securitate, insa in cadrul Departamentului de informatii externe. Se pare ca lui Ionescu i s-a cerut sa aduca de la CNSAS o adeverinta ca nu a facut politie politica si, daca obtine un document in acest sens, urmeaza sa se decida asupra situatiei sale. Printre putinii pa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 41 minute
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 4 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Fostul preşedinte nigerian Muhammadu Buhari a murit la Londra

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul preşedinte al Nigeriei, Muhammadu Buhari, care a condus cea mai populată ţară din Africa între 2015 şi 2023 şi a fost primul preşedinte nigerian care a înlăturat un preşedinte în funcţie prin

Un băiat de 14 ani a murit înecat la Hârșova. Era cu prietenii la scăldat

Adevarul acum 6 ore
Un copil în vârstă de 14 ani s-a înecat duminică, în apele Dunării, la Hârșova, unde se afla cu mai mulți prieteni.

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

21°
lun.

18°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°