După o foarte bună ediţie critică Ion Barbu (Opere I-II, prefaţă de Eugen Simion, Ed. Univers enciclopedic, 2000), pentru care beneficiase de emulaţia cu devotatul barbian Romulus Vulpescu, Mircea Coloşenco realizează, tot în colecţia "Opere fundamentale", coordonată de Eugen Simion, o bună ediţie G. Bacovia Opere, într-un singur volum (1014 p.), apărută în 2001, nu lipsită de procedări sau rezolvări discutabile. Trebuie să spun, totuşi, mai întâi, că scopul principal este atins: acela de a oferi un corpus al operei bacoviene atent supravegheat filologic, ceea ce e lucrul cel mai important. Emulaţia cu ediţia Petroveanu-Botez (G. Bacovia, Opere, prefaţă, antologie, note, bibliografie de Mihail Petroveanu; text stabilit, variante de Cornelia Botez, Ed. Minerva, 1978) funcţionează stimulator. Mircea Coloşenco depăşeşte toate aşteptările în domeniu, adunând un material secundar imens, uneori parazitar, disproporţionat în comparaţie cu o operă "modestă" şi restrânsă.

Noul editor a mers din nou la surse (manuscrise, ediţii princeps, presa timpului, arhive, biblioteci, muzee), cu un ideal de acribie şi de completitudine demn de invidiat, care l-a dus la descoperirea unor piese sau variante necunoscute. Ne previne chiar în nota asupra ediţiei că adaugă în ediţie şi alte secvenţe, ocultate sau trecute cu vederea de obicei: reproduce o bună parte din grafica poetului (mai potrivită, totuşi, într-un album, după cum recunoaşte editorul); include în sumar şi aşa-zisele apocrife semnate Clement-Bacău; reproduce acte şi documente oficiale privitoare la viaţa şi opera poetului, iniţiativă care dezvoltă o secvenţă documentară întru totul parazitară într-o ediţie de opere. Dar cu această observaţie am atins şi viciul cel mai important al editorului Mircea Coloşenco: este un documentarist excesiv, pletoric (vizibil şi în cronologia vieţii poetului, care coboară inuti