* Ioana Baetica, Fişă de înregistrare, prefaţă de Liviu Antonesei, Colecţia "Ego. Proză", Editura Polirom, 2004. Cineva mi-a spus: "Dacă ţi-a plăcut Băgăul Ioanei Bradea, musai o să-ţi placă şi Panul Ioanei Băeţica". Adică Pulsul lui Pan, romanul fracturist de 141 de pagini din cartea de debut a Băeţicii, garnisită cu încă patru proze scurte, pour la bonne... longueur. Ei bine, lucrurile n-au stat tocmai aşa, însă alăturarea (şi previziunea) m-au pus pe gînduri. Ce-ar avea a face bistriţeanca poposită la o linie fierbinte şi închizînd bucla prin întoarcere la origini cu fracturista sătulă de România, făcînd amor (deghizată în prinţ brâncovean) cu Europa şi exilată apoi sentimentaloid la... Londra? Ce are în comun reciclarea poziţiilor kamasutrice din capitolul (gratuit) şocant al Panului cu umorul demenţial, de limbaj şi de situaţii, din Băgăul Ioanei Bradea? În fine, ce are un debut care se ţine prin ton, situaţii şi construcţie, cu încercarea sexos-poetică de lipire a tuturor fragmentelor scrise în ultimul timp, sub umbrela imberbă a fracturismului? Mai nimic. Trebuie, totuşi, să recunosc că radicalismul meu vine şi din împrejurarea că am citit romanul hard al Ioanei Bradea rîzînd în hohote, iar la Ioana Băeţica, după numai două pagini (ălea cu sex oral, anal, pedofilie, spermofagie, consum de păr pubian şi alte delicatese), am simţit brusc nevoia să-mi pun ochelarii pe nas şi să am o aşteptare... critică. Ce ar fi "rezolvat" romanul? Ce ar fi făcut din aglomerare, poveste? Desigur, nu obnubilarea orgiastic-narativă care urmează, de nu mai ştii care e care şi cine merită atenţie, nu zăpăceala bisexuală în care personajul se caută emfatic şi dezabuzat, nu multiplicarea haotică şi facilă a perspectivelor în perspective. Să recapitulăm: romanul Ioanei Băeţica, nelipsit, altfel, de calităţi punctuale, e un cvartet (Liviu Antonesei îl compară, generos, cu cvartet