Vineri, 8 mai 1987 Jurnalul lui Gala Galaction. Din prima tinereţe pînă în preajma morţii - o singură constantă: alternanţa erodantă dintre senzualitate şi cucernicie, dintre păcat şi căinţă. Ansamblul are, de aceea, o aromă tolstoiană, cu unele căderi în ridicol, dar cu numeroase momente de sublimitate şi inspiraţie ("O mare tristeţe pune cort peste mine..."). Tema creştină e, fireşte, ubicuă, pe cele mai diverse paliere: de la impostură juvenilă la înlăcrimare autentică, de la frumosism la sinceritate, de la speculaţie dialectică la pietism plat. Cele mai discutabile sînt pasajele în care stricta contingenţă privată e racordată - printr-un gest prea nonşalant - unei Providenţe resimţite ca simplă complicitate: "...în inima mea port de multă vreme ideea că strămutarea copilelor mele Magdalina şi Lucreţia în Italia va avea, într-o zi, tîlcul strămutării lui Iosif în Egipt". Sau: "O, Liviu Rebreanu, tu, Soare Z. Soare şi voi, toţi duşmanii copilului meu (Elena Galaction, actriţă - nedistribuită - la Naţional, n. m. A. P.), veţi răspunde, într-o zi, înaintea Stăpînului meu, de toate suspinele mele". Cînd i se acordă premiul naţional, simte că "a fost la mijloc Mîna lui Dumnezeu". Cînd îi moare cîte un duşman (Rebreanu, între alţii), îl plînge creştineşte, dar invocă, apăsat, "înfricoşata dreptate a lui Dumnezeu". Dumnezeu apare, în asemenea pasaje, drept un colaborator subaltern, drept un aghiotant serviabil al destinului lui Gala Galaction, al gloriei sale literare; El se ocupă, grijuliu, de "reparaţiile" ce i se cuvin pentru eventuale necazuri ale sale şi ale familiei sale. Zguduitor însă e episodul amorului patetic pentru Ilenuţa, survenit între 1915 şi 1920, pe fondul unei căsnicii deja vechi cu "sora Zoe", care îi născuse patru copii... Teologul ezită, devastat, între cei cinci de-acasă (dintre care patru "carne din carnea mea") şi apariţia - unică - din a