- Bună ziua! - ... - Mă luaţi şi pe mine pînă la Foişor? - Păi, se vede de aici! - De aceea v-am şi întrebat, mă luaţi sau nu mă luaţi? - Hai, suie... Reflex, mi-am pus centura - îmi povesteşte prietena mea, revenită în ţară după ceva vreme petrecută în Occident. "Acum îţi mai pui şi centura pentru cîţiva metri" - a izbucnit taximetristul, morocănos. Cînd am ajuns, i-am lăsat un bacşiş bun, am spus la revedere şi am coborît. În loc de mulţumesc, mi-a aruncat pe fereastră: Să ştii că altă dată nu mai fac chestia asta! Discutăm despre agresivitate. De ce trebuia să se poarte aşa? - se nedumereşte prietena mea. Era taximetrist, privat, din asta îşi cîştigă banii, eu eram un client care îi dădeam bani, care i-am lăsat şi un bacşiş ca pentru o cursă lungă... Nu ştiu cum să spun, dar de cînd m-am întors în ţară am tot timpul impresia că orice aş spune sau aş face, pot să mă aştept oricînd să fiu repezită, înjurată... În acelaşi timp, s-au schimbat foarte multe lucruri, slujbaşii comunişti, care te repezeau din rutină, au mai dispărut şi găseşti pretutindeni angajaţi cu zîmbet profesionist pe buze. Şi totuşi... Şi totuşi... Trăiesc acest "şi totuşi" de multă vreme şi tot îmi vine greu să-l definesc. Este ca un fel de "poluare psihică", mă gîndesc uneori. Ca atunci cînd te întorci în Bucureşti, de oriunde ai veni, şi, brusc, intri în atmosfera Capitalei ca într-o pîclă care îţi pătrunde direct în plămîni şi te face să respiri mai greu. Te obişnuieşti cu ea şi îţi vezi de treabă, dar ea continuă să-ţi scalde organismul şi, fără să ştii de ce, oboseşti mai repede. Pentru străini, acest lucru este şi mai palpabil, mai ales dacă fac greşeala să bea din apa de robinet: în cîteva zile li se pune o gheară pe stomac de care nu mai scapă săptămîni în şir. Ca în aceste condiţii de poluare propriu-zisă, atmosfera socială pare a fi alcătuită şi ea dintr-o emulsie invizibilă de p