Ideea editorilor italieni ai lui Vanity Fair (consemnată aici, săptămîna trecută, la "Cu ochii-n 3,14") de a indica la sfîrşitul fiecărui articol timpul necesar citirii lui, preia - inconştient, probabil - mai vechi constatări ale sociologilor lecturii. Şi Georges Perec observa că alegerea cărţilor şi a revistelor pentru lectura în metrou e determinată de relaţia dintre timpul călătoriei, numărul de staţii, schimbările de linii şi cantitatea de pagini care pot fi citite în acest răstimp, în aşa fel încît să se asigure fluenţa şi coerenţa lecturii. Chestiunea se pune, în aceiaşi termeni, şi la călătoriile cu trenul, avionul etc. Am mai scris despre asta cu alte ocazii, cînd comentam, de pildă, faptul că tot mai puţină lume citeşte, la noi, în tren. Cum iau des "Săgeata albastră" pe ruta Iaşi-Bucureşti-Iaşi, observaţiile mele empirice se îmbogăţesc şi se nuanţează continuu. Cele cinci ore de călătorie ar fi de altfel, din punctul meu de vedere, absolut îngrozitoare, dacă n-aş face să treacă timpul citind, şi asta nu fiindcă drumul e lung (cinci ore pe această rută e un progres), ci pentru că banchetele sînt cumplit de incomode, orice încercare de a-ţi schimba poziţia, de a-ţi decontracta muşchii şi de a-ţi odihni oasele eşuînd lamentabil. Ultima oară am plecat spre Bucureşti într-o miercuri după-amiază: zi ideală, tocmai cumpărasem Academia Caţavencu, iar un număr bun din Caţavencu te ţine pînă dincolo de Bîrlad. Mai sînt şi ziarele oferite graţios de SNCFR (unde aş mai citi, dacă nu în "Săgeată", Independent şi Ziarul?). Şi, fireşte, cartea pe care de fiecare dată o aleg, ţinînd seama şi de criteriile amintite la început. M-am întors la Iaşi duminică. Zi proastă. Dintre ziarele pe care le citesc, duminica apare doar Evenimentul zilei. Mai aveam, graţie amabilităţii unei prietene, numărul proaspăt apărut din Lettre internationale (toamna 2004). Am început cu o e