În anii nebuni de după 1989 încercam şi eu, ca mulţi alţi tineri din acea vreme, jurnalismul. Era o meserie cu adevărat nouă, care se deschidea deodată şi se potrivea de minune temperaturii ridicate a sîngelui nostru. Nimerit printr-o redacţie a Televiziunii de atunci, aprindeam discuţii pasionate despre jurnalism cu cei mai în vîrstă şi încercam să mă poziţionez. Nu am făcut, pînă la urmă, jurnalism, dar din acele discuţii mai ţin minte cîteva replici. Un om de meserie, cu multe galoane profesionale pe umeri şi celebru în epocă, mi-a zis, la un moment dat: "Cît despre subiecte, nici o grijă. Slavă Domnului, realitatea românească e foarte generoasă cu meseria de jurnalist!". Avea dreptate. Vorba sa are deplină acoperire şi astăzi. Şi, probabil, va avea mereu în acest colţ balcanic, plin de neprevăzut, de mişcări bruşte şi oameni de tot felul, dominat de stări şi colorat mai ceva decît jungla Americii de Sud. Cînd am început această rubrică, acum aproape nouă ani, intenţia mea şi a redacţiei a fost aceea de a avea un comentariu juridic larg, pe înţelesul tuturor. Acea realitate aproape obliga o revistă precum Dilema să aibă o asemenea rubrică. Juriştii veniseră masiv în prim-planul vieţii sociale româneşti, cu termenii lor greu de înţeles, cu adagii şi referinţe culturale subînţelese, accesibile doar celor care trecuseră prin şcoala de drept, cu reflexele lor de gîndire, cu aere de specialişti într-o ştiinţă ocultă, cu staturi de iniţiaţi. Îmi amintesc bine acei ani - juriştii, care erau din ce în ce mai căutaţi peste tot, mai degrabă înspăimîntau şi derutau. O lume nouă se năştea în spasme: apăreau în ritm alert instituţii copiate din lumea liberă sau renăscute după decenii de dictatură, ploua cu legi şi modificări ale legilor abia adoptate, instanţele de judecată deveniseră puncte de maxim interes pentru presă şi oameni - realitatea românească, puternic ideol