Ceea ce nu înţeleg

Tot ceea ce nu înţeleg mă ucide.

Este o moartă cea care continuă să ceară lămuriri,

Şi să nu le primească, şi să insiste,

Pentru că nici în lumea cealaltă

Nu se poate trăi fără să înţelegi.

Deci mori şi acolo şi astfel te naşti,

Mereu şi mereu,

Ca să poţi înţelege

Ceea ce e de neînţeles:

Iată o definiţie a nemuririi.

Pleoape de apă

Pleoape de apă

Se închid una câte una

Ca un ecou,

Se aud înainte de a se vedea

Cum vin înspre ţărm

Cu gene de spumă,

Se pleacă încet

Peste pupila de piatră,

Apoi se ridică din nou

Şi se lasă stingher

Să-nchidă vederea pământului

Acoperit de somn şi de ape,

Şi reuşind să viseze câte o dungă de cer

Doar în secunda dintre două pleoape.

Peisaj impudic

Ce poate fi mai indecent, mai senzual

Decât pielea pământului

Pe care, retrăgându-se din când în când,

Marea o dezveleşte râzând,

Ca o fustă cu volane albe murdare

Ridicată parşiv dinspre mal

Unde marginea ciorapului

Nu atinge taina de sus

Şi lasă o fâşie îngustă de piele,

Orizont animal

Şi în rău şi în bine,

Adânc lucios şi lunecos de mare,

în care soarele coborând

Se oglindeşte fără ruşine.

Rezervaţie

Cai şi poeţi,

Frumuseţe a unei lumi

învinse de tehnică,