* Terminalul / The Terminal (SUA, 2004), de Steven Spielberg. Viktor Navorski (Tom Hanks) ajunge pe aeroportul JFK, venind de nicăieri. El a plecat, totuşi, de undeva - dintr-o ţărişoară est-europeană (probabil ex-sovietică) numită Krakozia -, dar de-atunci au trecut nişte ore, destule pentru dispariţia unei democraţii atît de fragile. Cum Viktor nu vorbeşte engleza, şeful securităţii de pe aeroport (Stanley Tucci) îi reconstituie puciul cu ajutorul unei pungi de Chips (reprezentînd Krakozia) şi al unui măr (reprezentînd clica militară): poc!, şi punga se sparge, împroşcîndu-l pe Viktor. Ideea e că paşaportul lui nu mai e valabil. Pînă i se rezolvă situaţia, trebuie să rămînă pe aeroport, în zona de tranzit internaţional. Un ofiţer îi dă nişte cupoane de masă, o cartelă de telefon şi un pager - camera învîrtindu-se vertiginos în jurul lor, prin haosul acela de firme, vitrine şi umanitate grăbită. Apoi îl lasă singur cu aceste provizii şi cu geamantanul lui care, după cum arată, poate să fi trecut şi prin Gulag, iar camera, la rîndul ei, îşi ia distanţă şi-l pierde pe Viktor: e ca unul dintre osîndiţii aceia care erau puşi într-o barcă şi lăsaţi în voia oceanului. După vreo două nenorociri burleşti - distrugerea unei valize şi pierderea cupoanelor de masă - a căror coordonare e, desigur, floare la ureche pentru regizorul Steven Spielberg şi nu face decît să-l aţîţe pe spectator, Viktor îşi găseşte un culcuş. E tîrziu şi, la lumina neoanelor, aeroportul i se înfăţişează directorului de imagine Janusz Kaminski în toată lipsa lui de suflet; de undeva se aude muzică - o versiune orchestrală a lui Strangers in the Night - şi, dintr-un motiv sau altul, lucrurile par şi mai dezolante aşa. Autorul lui E. T. ştie prea bine ce înseamnă "acasă"; locul ăsta înseamnă exact opusul. Plăcerea filmului constă, desigur, în a vedea cum un astfel de loc se umanizează la apariţia u