Nord şi Sud. Nouri şi soare. Ceaţă şi lumină. Irlanda şi Sardinia - două insule care ard la temperaturi diferite, folosind combustibili proprii, degajând, în consecinţă, energii specifice. Irlanda - ca o hidden hand, care instituie şi sporeşte; ţara cu cea mai vertiginoasă emergenţă economică; patria multora dintre componentele PC şi a softurilor din întreaga lume. Sardinia - due popoli (turişti şi băştinaşi), încremenită parcă în vreme şi vremuri, cu un ochi privind spre Civitavecchia, cu un altul spre Cagliari. Pe de o parte, emfaza tehnologică a Irlandei, ce a culminat cu scoaterea la mezat a specificului naţional, puţini irlandezi mai vorbind astăzi limba străbună (Irish language), şi mai puţini fiind în măsură să furnizeze detalii despre datinile şi obiceiurile folclorice. De cealaltă parte, grija constantă pentru conservarea produselor artistice tradiţionale, fie ele de sorginte feniciană, etruscă, romană, arabă ori creştină. Irlanda - unde populare au devenit limba engleză, McDonalds-urile, stilul american de viaţă, unde vocabularul s-a diminuat drastic şi unde metaforele, parabolele, proverbele aproape că au dispărut. Sardinia - ai cărei locuitori se încăpăţânează să vorbească limba sardă, să-şi prolifereze misterul existenţei cu consecvenţă, fără deturnări spectaculoase ori piruete globalizatoare, nivelatoare, cântând din launedas ori vocal, fie în maniera canto a tenore (tipică muzicii profane, analogă, tehnic vorbind, cântului din glotă întâlnit în Maramureş), fie canto a concordu (caracteristică muzicii religioase, ce ne aminteşte de cantus gemellus-ul anglo-saxon). Dar şi Irlanda şi Sardinia au un statut de neofit în lumea muzicii contemporane. Ambele au navigat, timp îndelungat, pe apele artei sunetelor savante, plasate constant în siajul teritoriilor-metropolă: Anglia, respectiv, Italia. Irlanda are bani; şi - culmea - chiar şi pentru muzica nouă