Am cunoscut-o pe X. la Centrul de primire pentru imigranţi din Oakington, la 10 km depărtare de Cambridge. Ea ajunsese acolo în urmă cu cîteva săptămîni şi, în ziua cu pricina, avea nevoie de un interpret. Eu eram pentru prima dată la Oakington, după ce hotărîsem să-mi pun cunoştinţele de engleză şi română în slujba unor oameni care au nevoie disperată de ele. Am aflat povestea lui X. în timp ce i-o traduceam preotului ortodox din centru (Oakington, ca toate închisorile sau instituţiile de detenţie engleze, are ceea ce se cheama Chaplaincy, departament care cuprinde şi o capelă, un mic paraclis, unde preoţi, călugări, sau simpli cetăţeni de diverse confesiuni sînt plătiţi să asculte şi îndrume pe aceşti nefericiţi). Istoria care mi-a ajuns la urechi nu este cu nimic diferită de ceea ce românii din Marea Britanie au ocazia să citească săptămînal în ziarul local, Diaspora românească, un fel de Evenimentul zilei londonez, care abundă în ştiri despre "expatriaţii" români din diverse colţuri ale continentului. La numai 16 ani, aruncată de propriul cumnat într-o reţea internaţională de prostituţie, dintr-o familie de la ţară, în care aproape toţi membrii de sex feminin sînt, sau vor deveni "dame de companie", X. a sosit din Italia în Anglia, sub identitate falsă, dar s-a predat autorităţilor engleze, ca să scape teafără înainte de a intra pe mîna noului peşte care, probabil, peste o vreme, ar fi vîndut-o mai departe. Dincolo de astea, X. mai are pe suflet faptul că propriii săi părinţi i-au dat copilul (un accident din flori, bineînţeles) la o agenţie de adopţie. Sau l-au vîndut pentru organe, X. nu ştie sigur. Altfel, e o fată veselă, care îşi trădează meseria de la o poştă, dar în care, după ce o cunoşti mai bine, descoperi un amestec ameţitor de copilărie, adolescenţă şi maturitate, fiecare răsărind de unde şi cînd nu te aştepţi. Accentele patetice se dovedesc gr