Spiritul de aventură Monumentul Descoperitorilor, situat pe malul estuarului rîului Tejo, are în faţă un paviment de marmură pe care e reprezentată planisfera. Pe ea sînt marcate locurile de pe glob unde portughezii au pus piciorul primii. În decurs de aproximativ un veac (sec. XV-XVI), caravelele ajunseseră mai peste tot: de la Capul Bunei Speranţe, pînă în sudul Indiei sau în Japonia, din insulele atlantice pînă pe coasta Americii. Vizualizarea acestei realităţi istorice sub o asemenea formă e revelatoare. Sar în ochi proporţiile. Statul portughez, unul din cele mai mici ale Vechiului Continent, reverberează, se multiplică, prin temeritatea navigatorilor săi, respirînd outre mer. Nerezistînd sublimului necunoscut, oceanul. Planiglobul aproape neverosimil de care vorbeam pune faţă în faţă insuliţa lusofonă a Peninsulei Iberice şi viitorul său uriaş imperiu; făcîndu-ne să ne gîndim că, pe lîngă întîietatea absolută ca descoperitori şi colonizatori, portughezii vor fi experimentat în premieră însuşi spiritul de aventură. Camões, poetul naţional, are viziunea a "două Portugalii" - cea europeană şi cea de peste mări - între care sufletul e împărţit. Aşa încît, destrămarea "imperiului-refugiu", cum îl numeşte Eduardo Lourenço, nu se putea solda cu un vid. Ştergerea în plan real a puterii imperiale va fi amplificat nivelul simbolic, imaginarul, nostalgiile, visele, miturile. Spiritul aventurier nu putea să dispară. Trebuia să se metamorfozeze.
De la Expo '98 la Euro '04 Într-o asemenea logică se pot interpreta "aventurile" timpurilor moderne. Fără nici o aplecare pentru efectele speciale (şi superficiale), Portugalia a ştiut în perioada recentă să-şi asume pariuri riscante. Nu pentru a impresiona, ci pentru a-şi da măsura. Astfel, în mai puţin de un deceniu, Lisabona se îmbogăţea cu un "alter ego". Frontul edilitar prilejuit de Expoziţia Universală 1998 genera
