În duhul blândeţii, doar în această cheie recitind puse laolaltă cele câteva texte - Interviul, scrisorile ce i-au urmat, Ochiul magic, semnat, şi Replica ta - am ajunge, poate, cu puţină voinţă logică şi caracter, la potolirea orgoliilor şi la adevăr, ca să nu riscăm a înţelege în continuare anapoda lucrurile şi să rămânem prosteşte, din vanitate şi pripeală, pe locul otrăvit în care ne găsim. E bine să legăm acest text care acum se face, de fluxul ideal cuminte ce-ţi este dedicat, al însemnărilor din balconul botanic, despre care spuneai că le apreciezi, având o singură rezervă, regretul că acel tip de sensibilitate în care se developează realul şi virtualul devine din ce în ce mai discret. Ştiai de mai înainte, îţi spusesem nu o dată, că discreţia, ca şi duhul blândeţii, de altfel, invocat aici, sunt virtuţi complexe senine care se dobândesc prin exerciţiul renunţării. Acele însemnări lăsate în suspensie la începutul verii, promisesem să le reiau. O fac acum şi, deodată, nu mai întrevăd capătul pentru toate câte aş vrea să ţi le spun. Nu am nimic gata scris, doar amărăciunea ce mă bântuie de câteva bune săptămâni, impulsuri la veşti, toate cu tentă subiectivă. Printre altele, despre libertate, dreptul sfânt a gândi şi exprima liber, cu (chiar toate?) cuvintele limbii. Eu nu cred că este nici pe departe sfânt, dreptul pe care şi-l iau unii, pe riscul lor, de a insulta, de a înjura orbeşte, de a pretinde cu agresivitate să li se dea ceea ce cred ei că li se cuvine. în nici un caz nu �s-a murit în ţărişoara asta a noastră" pentru dreptul la cuvântul mudar şi dreptul la insultă , sau dreptul la pornografie în pagina scrisă. Apropo de "ţărişoară", cum spui, cu haz mai mult decât trist te întreb pe tine, prietena mea, ce-ţi veni să te exprimi nesilită de nimeni, luată de val, cu patos caţavencian pur, tocmai la spartul târgului? Căci vreme de opt ani îmi făcusem o părer