Este destul de greu să ne închipuim suferinţele prin care trece un deţinut care vine pentru prima dată în penitenciar: ambianţă cu reguli neclare, oameni necunoscuţi şi ostili, lipsa unui refugiu în care să te simţi în siguranţă. Toţi colegii de celulă, uneori peste o sută, sînt cu ochii pe tine, încerci să te arăţi puternic, dar nu poţi păcăli pe nimeni, singurătatea te copleşeşte: atunci ţi se întinde o mînă, ţi se dă o ţigară, ţi se explică ce se întîmplă dacă nu faci cutare lucru, cum să eviţi contactele neplăcute. Vrei să fii recunoscător, să mulţumeşti într-un fel pentru sfaturi: devii sincer, prezinţi în amănunt situaţia ta şi a familiei, ce ajutor aştepţi de la avocat sau nu ştiu ce persoană influentă, cîţi bani pui la bătaie pentru a fi din nou liber. De fapt, cel cu sfaturile asta aştepta: să te destăinui pentru a te putea exploata. Îţi dai seama că s-a profitat de tine conform unui scenariu exersat de nenumărate ori, şi atunci ţi se face frică... Frica în penitenciar are pentru deţinut mai multe surse care acţionează simultan asupra lui: acţiunile altor deţinuţi pentru a-l intimida, ameninţări în faţa martorilor care sperie mai mult decît cele făcute între patru ochi, deposedarea de bunuri personale, fapt care afectează puterea de a supravieţui a individului, incertitudinea permanentă, teama de denunţători, zvonurile care îl fac pe deţinut să treacă de la speranţă la disperare şi invers, conduitele arbitrare ale unor gardieni care îl derutează complet. În penitenciar frica poate lua diverse forme: frica pentru propria viaţă, frica de o boală incurabilă sau ruşinoasă, frica de a-şi pierde virilitatea, frica de a cădea pradă disperării (considerată contagioasă de către deţinuţi), frica de o involuţie care poate merge pînă la apatie. În acest context, remediile sînt totuşi destul de numeroase: căutarea unui statut care să te protejeze, alianţa cu un de