Reprezentanţii Direcţiei Generale a Penitenciarelor nu vor să facă declaraţii legate de demilitarizarea personalului pînă cînd aceasta nu va deveni oficială, pe data de 28 septembrie. Totuşi, am reuşit să aflăm, în linii mari, de ce este necesară această demilitarizare în sistemul penitenciar. Din punctul de vedere al Direcţiei Generale a Penitenciarelor, acest proces este benefic deoarece, în primul rînd, permite alinierea sistemului penitenciar românesc la normele şi practica europeană, apoi creează posibilitatea manifestării neîngrădite a responsabilităţii individuale a angajaţilor, permite o comunicare reală atît între funcţionari cît şi între aceştia şi deţinuţi şi determină schimbarea mentalităţii de tip militar. Cu alte cuvinte, nu vor mai exista ordine, ci doar colaborare, aşa cum le şade bine unor funcţionari publici. În momentul de faţă, vîrsta medie a personalului angajat în sistemul penitenciar românesc este de 35,4 ani, acesta fiind încadrat în proporţie de 80% după 1990, aşa că se presupune că nu vor fi probleme legate de schimbarea mentalităţii. Pe de altă parte, însă, angajaţii se confruntă zilnic cu unele dificultăţi specifice sistemului care probabil că îi vor departaja clar de paşnicii funcţionari de prin primării. De aceste dificultăţi se va ţine cont în procesul de demilitarizare. Printre ele se numără supraaglomerarea unităţilor de penitenciare (de exemplu, închisoarea de la Jilava este ocupată în proporţie de 280%), procentul ridicat de deţinuţi cu un grad sporit de periculozitate (peste 19.000 de deţinuţi recidivişti, 6.000 de persoane condamnate la pedepse de peste 10 ani, un număr mare de deţinuţi psihopaţi şi sociopaţi etc.), violenţe şi ameninţări asupra cadrelor şi familiilor acestora, numărul redus de personal (raportul dintre angajaţi şi deţinuţi este de 1/6; în Franţa, de exemplu, raportul e de 1/2, în Italia 1/1,5 şi pînă şi în