"Lucrez în penitenciare din 1993. Am absolvit Facultatea de filologie, apoi Facultatea de regie şi teatru. Lucrez foarte mult în domeniul non-guvernamental." Implicîndu-se în foarte multe proiecte ale acestui sector, montînd şi în teatre profesioniste, experienţele regizoarei Mihaela Săsărman nu au nici în clin nici în mînecă, în lucrul cu deţinuţii, cu stresurile de bugetar tomnatic. Dar au foarte mult de-a face cu experienţa teatrului în închisoare. "În timp ce eram studentă la regie am făcut o cercetare pentru un proiect derulat în acel moment la UNITER şi am participat la o înregistrare a unui spectacol susţinut de deţinuţii din Gherla. Toţi actorii fiind închişi pentru omor. Senzaţia pe care am avut-o de-a lungul unei zile de vizionare a fost acel ghes care m-a determinat să încep să lucrez cu deţinuţii. Pentru că am văzut în viaţa lor o intensitate şi o putere de a trăi un conflict, de a-l rezolva, în mod real. Ceea ce, pentru a face teatru, este esenţial." Teatrul i s-a părut instrumentul perfect, ca limbaj şi ca modalitate de exprimare pentru a comunica cu ei, prin ei, despre ei. Primul spectacol a fost Robinson şi oaspeţii săi. "Am făcut spectacolul în combinaţie cu un grup de actori profesionişti, realizînd chiar un turneu în 8 penitenciare." Reacţia deţinuţilor pe "platoul de filmare"? "Au fost foarte în mediul lor, piesa avînd ca subiect izolarea unui pictor pe o insulă şi încercarea lui zadarnică, după doi ani, să plece... pentru ei, acesta era mediul cunoscut... incapacitatea de a evada, de a se reintegra societăţii." Reacţia publicului şi a oamenilor de specialitate (via critici)? "Publicul obişnuit a fost aproape îngheţat", prejudecăţile spunîndu-şi cuvîntul, "nereuşind să reacţioneze la actul în sine... Criticii au fost foarte interesaţi în primul rînd de reacţia deţinuţilor, de fenomen per ansamblu, neavînd nici un fel de comentariu despre sp