În viaţă poţi rata multe. Primii paşi (de unde şi cicatricea aceea simpatică de pe frunte). Prima iubire (ceea ce explică aproape tot restul), intrarea la facultate, cariera, prima intersecţie la dreapta (de unde şi cicatricea aceea urîtă de pe piept). În ordine aproape alfabetică, la nivel macro, poţi rata aderarea la Uniunea Europeană şi plecarea definitivă în State. Dar şi o ciorbă sau autobuzul. Poţi rata aproape orice şi să traieşti după aceea. Dar nu poţi rata concediul. Vedeţi dumneavoastră, poate că pentru unii e important să ai succes în viaţă. Poate chiar pentru 90 la sută. Însă vă garantez fără nici un studiu de piaţă că pentru absolut toată lumea, fără excepţie, e vital să ai succes în concediu. Chiar şi pentru cei mai lasă-mă să te las dintre noi, chestiunea concediului e una de viaţă şi de moarte. Poţi să fii ultima roată la căruţă în cel mai necăjit imobil de birouri din Bucureşti şi să te resemnezi cu asta. Însă nu te poţi resemna cu o vacanţă cum dă Dumnezeu. Vacanţa, doamnelor şi domnilor, e o meserie mai competitivă decît cea de cosmonaut. Sigur, pe lumea asta sînt mai multe trenuri, autobuze şi maşini decît rachete. Însă în fiecare dintre aceste maşinării terestre veţi găsi mai multă dedicaţie, pumni mai încleştaţi şi fălci mai înţepenite de emoţie decît în orice navetă spaţială care duce un pumn de pilule şi şuruburi pe orbită. Mai îndîrjiţi decît Cristofor Columb şi mai hotărîţi să se distreze decît narcomanii cu doza zilnică în buzunar - aceştia sînt oamenii plecaţi în concediu. Ei nu vor ezita să calce totul în picioare - inclusiv alţi oameni aflaţi în vacanţă - pentru a se simţi bine. Ce mama dracului, odată pe an am şi eu cîteva zile! Ca şi misiunea în spaţiu, plecarea în concediu cere o planificare minuţioasă. Asta poate să însemne luni întregi de căutare pe Internet sau prin agenţii. În cazul în care concediul e şi semn al statutulu