Dă cu mama şi cu patria de pămînt Patria e stomacul, în care chiorăie de foame venitul minim pe economie, patria sînt legile, pe care le fentezi, ca să-ţi iei un Porsche să moară ţara. Patria e laptele mamei, pe care-l iei de la en gros. Patria e gazonul turcesc pe care-l iei de la Metro, fiindcă ăl românesc nu se mai prinde. Patria e copacul pe care-l tai din pădurea mea, că dacă nu-l tai eu, vin şomerii şi-l taie. Aceste fraze rezumă economia românească. Viziunea este a oricui, inclusiv a apatridului. La ea putem adăuga şi fraze mai dure: patria şi mama, două întîmplări care au pus-o de o conspiraţie. Mama, că aici a deschis ochii, aici a iubit, aici a turnat întîia oară la Securitate..., ţine la patrie. Patria? Că e frumoasă, armonioasă şi cu o alternanţă deal-vale. Astea le poate gîndi oricine: om plătit la negru, computerist de viitor, hoţ, om de afaceri, sales manager. Apatridul gîndeşte ce gîndeşte şi trece la făcut. Face o cerere că nu mai vrea cetăţenie română. Pleacă. Munceşte în străinătate. Banii îi ajung lunar de o rată pe casă, una pe maşină, concediu în locuri exotice.

E Zamfirescu, e apatrid În '90 a plecat, în Germania, Zamfirescu. Pe 1 aprilie, avea acte legale şi o adeverinţă pe care scria că nu a făcut sau lăsat în urmă pagube statului român. Pe 19 era la Berlin. În '92 Ion Iliescu a semnat ruperea oricărei legături juridice România-Zamfirescu. Pe 8 iulie 2001, îi vine altă adeverinţă: prin prezenta trebuie să părăsiţi teritoriul german. După 10 ani de plătit taxe statului german, după ce a plătit facultăţile copiilor lui, după ce are un cheag. Din ce? Ajutor la bucătărie la azil de bătrîni. Delegat pe maşină ca distribuitor de alimente şoferilor de cursă lungă. Ce-l aşteaptă pe apatrid acasă? O semnătură spre a redeveni ce a fost: român. Apoi: un frate nu se ştie pe unde, o soră aruncată în stradă, doi fraţi în Reghin, fără proprietăţ