Frumusetea a fost, dintotdeauna, banuita ca este rodul potrivirii subtile a unor relatii matematice. Arta greaca, ale carei miracole ivite din spuma marmorei sunt agregate de jocul unor proportii modulate de niste numere ireale (v2, v3), sau armonia muzicala, bazata pe armonia fractiilor simple, sunt exemplele cele mai la indemana. Apeland, cumva, la modelul gandirii magice, pictorul Corneliu Petrescu scoate la suprafata hartiei prezumtive numere sau formule de aur, le scrijeleste cu coada pensulei prin cerneluri sau acriluri, le numeste explicit, le arata, starnindu-le virtutile mistice. Invocarea numarului care naste perfectiunea poate fi o cale de a face perfectiunea sa vibreze, sa se manifeste si sa contamineze tabloul. Iar daca zeul, mereu capricios, nu se arata, ramane oricum vestigiul ritualului, care, precum in ilustratiile literaturii alchimice, pare sa pastreze forta de seductie a unui limbaj secret, ale carui semnificatii s-au ratacit demult. Spectacolul ocult incantatoriu se petrece, netrucat, in regimul unei depline solaritati: pictorul foloseste lumina minerala a aurului, pe care, in mai toate compozitiile sale, il cheama sa redefineasca plastic sau simbolic sensurile ansamblului. Se credea, in Extremul Orient, ca aurul este produsul unei gestatii indelungi, suferite de un embrion al pamantului sau rezultatul transformarii, pe calea desavarsirii, a metalelor obisnuite. Corneliu Petrescu aplica foite de metal, le suprapune, le intretaie si le transforma in aur, grabind, de fapt, precum alchimistii, un proces natural. Metalul isi capata virtutile regale si incepe sa se lumineze si sa ilumineze in momentul in care tabloul este inchegat si sta sa paraseasca atelierul.
?Marea opera", transmutarea, este, pentru Corneliu Petrescu, o rasuflare fireasca, un exercitiu cotidian pe care, iata, il oficiaza si acum, la o varsta de aur (expozit
