Dacă, dintre serialele difuzate pe AXN, Îngerii lui Charlie şi Vînătorii de comori păstrează măcar convenţia realităţii, alte producţii difuzate de acelaşi canal, stau sub umbrela supranaturalului. Convenţia nu lipseşte, ci este doar una care alege locuri şi gesturi de neexplicat prin umilele simţuri omeneşti şi prin străduinţele raţiunii. Pattern-ul acestor seriale nu diferă cu mult de cel al variantelor "realiste", personajele comportîndu-se cam la fel în situaţii imposibile în registrul cotidian, dar credibile în cel imaginar. Băiatul bun şi săritor rămîne acelaşi tip pe care te poţi bizui, chiar dacă este localizat în rai sau călătoreşte în timp. La fel se întîmplă cu şmecheraşul fără morală, tipa sexy păguboasă, tînăra inteligentă şi uşor feministă, figura paternală sfătoasă sau bunicuţa înţeleaptă, arivistul trădător, partenerul slab şi gata de compromisuri şi, de ce nu, criminalul cu sînge rece sau psihopatul frustrat. Indiferent că poartă costume din epoca de piatră sau din anul 3.000, că sînt trimişi din rai sau iad să vegheze asupra noastră, sau că sînt roboţi, eroii se supun aceloraşi scheme morale, să le spunem hollywoodiene: cineva slab, sau neiniţiat, sau neprevenit este pe cale să păţească ceva irevocabil, chiar să moară. Cine este de vină pentru posibila nenorocire? În cazul calamităţilor de grup, neglijenţa umană, datorată, pînă la urmă, tot unuia dintre păcatele capitale: lenea (cel însărcinat cu paza unui obiectiv nu verifică nu ştiu ce dispozitiv din cauza căruia toţi sar în aer). În cazurile individuale (şi nu numai) - orgoliul (cutare personaj nu face un lucru, deşi toţi ceilalţi îl sfătuiesc, pentru că ar însemna să lase de la el), sau mînia (eroina se ceartă

cu mama, sau cu iubitul, se urcă în maşină şi are un accident). Pînă la urmă tot un soi de hybris, personajele făcînd uz, în exces, de unele din slăbiciunile umane la alte pro