Prezenta mai ales dupa 50 de ani, afecteaza atentia, memoria, capacitatea de intelegere si recunoastere a lucrurilor, orientarea, limbajul

Telespectatorii anilor 2000 isi mai aduc, probabil, aminte de impresionantele interviuri realizate de Gabriel Liiceanu cu Petre Tutea si Emil Cioran. Atunci scriitorul si filosoful de la Paris a vorbit mult si fermecator intr-o perfecta limba romana. In aparenta, nimic neobisnuit pentru o mare constiinta a romanitatii; in ce limba sa se exprime, daca nu in cea care i-a indulcit anii copilariei? Putinii cunoscatori din acei ani ai ciudateniilor marelui "instrainat" au fost insa socati: cum, Cioran vorbeste romaneste? Si aveau dreptate sa se mire. Decenii la rand, scriitorul, socotit un mare creator de stil in limba franceza, isi impusese un absurd embargo asupra propriei limbi materne, refuzand cu obstinatie sa rosteasca vreun cuvant romanesc. Cand il vizitau, refugiatii il intrebau in romaneste, dar el le raspundea in franceza. In acest caz, ce miracol s-a petrecut, totusi, cu marele scriitor care, printre altele, a refuzat sa-si viziteze satul natal dupa 1989? Sa fi avut Liiceanu un fel de magice abilitati cu care sa-l convinga, dupa decenii de "tacere romaneasca", sa se intoarca la sentimente mai bune? Nimic din toate acestea. Marele Emil Cioran a fost "fortat" de destin sa vorbeasca in limba mult iubitei sale mame din Rasinari! O boala cumplita i-a golit treptat memoria de toate limbile straine pe care le cunostea, intorcandu-l cu brutalitate spre anii de inceput ai vietii si lasandu-i drept instrument de comunicare, si acela temporar, doar limba romana. In ultimele luni de spitalizare dinaintea mortii, se certa, deseori, cu asistentele, revoltat ca nu intelegeau o iota din ce le spunea (desigur, pe romaneste). Unul dintre cei mai mari creatori de limba franceza ai secolului al Xx-lea nu mai stia absolut nici un cuv