De cand ucenicesc in unitati militare, la final de an, particip la asa-zisul bilant, adica analiza activitatii, iar mai nou evaluarea muncii. Tot de atunci mi s-a cerut (de pe treapta pe care m-am situat) o nota pentru bilant - ce am facut, ce-mi reprosez, ce propun.
Mai ales in ultima parte a carierei, am slujit structurile formale (desfiintate astazi) de educatie, cultura, traditii si nota pentru bilant a cuprins: izbanzi, esecuri si propuneri din acest domeniu. Ei bine, de fiecare data, activitatea cultural-educativ-artistice-traditional-sportiva a avut parte (cand a avut, pentru ca-n ultimele materiale de bilant-evaluare cuvantul educatie a lipsit!) de o singura fraza. Dupa importanta! Si-n ciuda evidentelor din nota inaintata, intre care: biserica, Buletinul Jandarmeriei, cartile din colectia "Biblioteca Jandarmului", cursurile de educatie, muzeul Armei si activitatea muzeala, activitatile artistice, inclusiv de creatie, actiunile privind drepturile omului, ambientarea, ceremoniile ostasesti, activitatile de traditii, cu veteranii si rezervistii, lucrul cu cartea, activitatea publicistica etc. etc.
Nu, aceste repere sunt neglijabile. Mai importante sunt: numarul de mitinguri inabusite, de obiective pazite, de caramizi sparte, de cartuse trase-n vant.
Personal, consider ca, daca nu e mai important sa scrii o carte de povestiri si reportaje despre viata jandarmilor decat sa faci demonstratie de forta, acel demers educativ-cultural este la fel de important si destul de greu de realizat, pentru a fi amintit macar o data pe an, la bilant.
N-am sa mai fac demonstratia ca stiinta de carte ne-a extras din animalitatea pe care, uneori, o identificam cu manifestarile huliganice pe care, ca jandarmi, trebuie sa le curmam. Nici n-am sa mai zic ca inainte de a curma (violent) ar fi necesar nu a preveni (educativ). N-am sa mai bat moneda pe necesitatea
