Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii vor declansa greva generala pe timp nelimitat

Publicat in Ziua Constanta, luni 6 septembrie 2004 ·

Toamna se numara... protestele

Marirea salariilor acordata cadrelor didactice in cadrul ultimelor negocieri este de doar 1,42% * Inceperea anului scolar ramane incerta pana miercuri, 15 septembrie, cand liderii sindicali din judetul Constanta isi vor consulta membrii in legatura cu oferta Guvernului privind cresterile salariale * Personalul nedidactic nu va beneficia de nici o indexare a veniturilor Colegiul liderilor celor patru sindicate reprezentative din invatamant, intrunit in cursul saptamanii trecute la Bucuresti, a hotarat pentru perioada imediat urmatoare un calendar de actiuni de protest menite sa-i convinga pe guvernanti sa le mareasca salariile. Astfel, potrivit declaratiilor presedintelui Sindicatului Liber al Salariatilor din Invatamantul Preuniversitar Constanta, Ioana Purcarea, ultima oferta pe care Guvernul le-a facut-o cadrelor didactice i-a socat pe acestia, procentul de 1,42% fiind acum mai mult decat jignitor pentru profesori. "Acest procent nu inseamna nimic la salariile noastre. Este inca o umilinta adusa personalului didactic", a mai precizat Purcarea. Ca si pana acum, si zilele trecute Guvernul a dat dovada de acelasi dispret fata de cadrele didactice. Tocmai de aceea, atat personalul didactic, cat si cel nedidactic au decis ca prima zi de scoala sa fie blocata prin neprezentarea lor la deschiderea oficiala care va avea loc in data de 15 septembrie. De altfel, profesorii sunt hotarati sa-si mentina punctul de vedere si sa organizeze o serie de actiuni de protest, care vor continua pana cand revendicarile lor minimale si legitime vor fi solutionate intr-un mod favorabil. Se pare ca subsegmentele supuse negocierii la penultima runda de negocieri dintre cele doua parti nu au avut parte de un raspuns pozitiv din partea guvernantilor. Ca urmare, acestia nu au aprobat la intalnirea de vineri, 3 septembrie, acea grila de salarizare care sa

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Diaconescu, reacție după desecretizarea documentelor CSAT în cazul Georgescu: Elena Lasconi e singura opțiune validă

HotNews acum 2 ore
Fostul candidat independent la președinție crede că în noul context vremea interpretărilor subiective sau a discuțiilor despre simpatii politice a trecut. „Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT. Așa cum mă cunoașteți, nu sunt

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

Franţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Stânga radicală cere demisia preşedintelui Macron

HotNews acum 30 minute
Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniuni

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 2 ore
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 5 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

Artişti atacaţi cu pietre într-un cartier mărginaş din Ploieşti, după un spectacol de sărbători / Mesajul primarului

HotNews acum o ora
Artiştii instituţiilor de cultură din Ploieşti au fost atacaţi cu pietre, miercuri seară, după un spectacol de sărbători susţinut în cartierul Mimiu, situat la marginea oraşului, a anunţat primarul Mihai Poliţeanu. „Colegii noştri de la teatru, de l

Directorul ANR, Cosmin Dumitrache, revocat din funcție. În locul său a fost numit Catană Dan-Alexandru

Ziua Constanta acum 3 ore
Directorul ANR, Cosmin Dumitrache, a fost revocat, în această seară, de la conducerea instituției. În locul său a fost numit Catană Dan-Alexandru. Din informațiile noastre, Dumitrache se află într-o delegație în calitate de șef al instituției în Lon

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 6 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 8 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Cum l-a cunoscut Elena Lasconi pe Călin Georgescu: Mi s-a părut dubios

Adevarul acum 2 ore
Elena Lasconi, candidată în turul II la alegerile prezidențiale, a susținut că desecretizarea informațiilor privind campania lui Călin Georgescu ar fi putut fi făcută mai devreme. "Nu ne jucăm cu acest război hibrid”, a afirmat candidata.

Vremea

București
acum

joi

3°/5°
vin.

4°/5°
sâm.

5°/7°
dum.

5°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

6°/9°
dum.

5°/12°
Constanta
acum

joi

1°/8°
vin.

9°/10°
sâm.

10°/12°
dum.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/3°
vin.

-1°/4°
sâm.

2°/3°
dum.

3°/4°
Timisoara
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°