In urma cu 55 de ani, o crima cumplita a cutremurat sufletul satului mehedintean Izverna: trei tineri au fost ucisi fara somatie de catre comunisti, sub banuiala ca ar fi fost partizani. Pedeapsa n-a intarziat: toti cei care au participat la masacru si toti urmasii acestora au murit, in conditii stranii, parca atinsi de-un blestem. O poveste care a ramas pana azi ca o rana in amintirea satenilor. Si un reporter pornit sa o caute...
Trei izvoare de sange
Impuscatura zgudui muntele. Cand rasuna, acum o jumatate de secol, Maria Vintila tocmai isi pastea caprele pe pasune. De frica se tranti la pamant. Cealalta ciobanita, Ioana lu Branzai, aflata cu oile mai spre marginea pajistii, veni langa ea, furisandu-se prin iarba, pe branci. Ele doua au fost singurele care au vazut crima. Jumatate de secol de comunism au tinut taina impietrind-o in sufletul lor. Nu stiau cine fusesera tinerii aceia ucisi atunci pe culmea Cornetului: partizani? Niste baieti de liceu rataciti prin Muntii Mehedintiului intr-o excursie? Oricine ar fi fost, ele vazusera crima, nedreptatea. Acum, Ioana lu Branzai a murit, iar Maria a ramas sa pastreze singura "pacatul" unui intreg sat. Caci toti oamenii din Izverna se simt azi vinovati pentru ticalosia comisa atunci.
In ce-o priveste pe ea, s-a intamplat sa fie in clipa aceea acolo, pe pajiste, pascandu-si caprele in iarba inmiresmata. Avea in burta "copilu al mare, de-o murit acuma, de curand". De spaima, era cat pe ce sa il lepede. "Ma uitam in jos si tramuram, numa asa faceam... Fugeam si cadeam si apoi ma loveam si uitea-asa ma tavaleam de frica... S-o umplut muntele de sanje. Da, da. Am vazut tot. Tot! Tot am vazut..."
***
Ce a vazut Maria Vintila in primavara aceea a anului 1949? A vazut patru oameni care coborau pe o poteca lunga, inspre Prejna. Mergeau in sir, linistiti, unul dupa altul. Desi se
