Generatiile se infrunta pentru... Centrul National al Dansului Pana nu demult, in Romania, dansul contemporan era una dintre ramurile culturale cele mai vitregite, nu pentru ca nu ar fi avut reprezentati valorosi, ci pentru ca nu exista o structura in interiorul careia acestia sa poata functiona coerent. In aceasta vara, dupa "lupte" nenumarate si, la un moment dat, epuizante, cu Ministerul Culturii, a fost emisa o Hotarare de Guvern, prin care s-a stabilit infiintarea Centrului National al Dansului. Director interimar, pana la alegerile care vor avea loc in luna noiembrie, a fost numit Ioan Tugearu. Imediat dupa aceasta victorie a tinerilor dansatori, au aparut proteste din partea "coregrafilor romani profesionisti", dupa cum se numesc, in frunte cu Sergiu Anghel, care s-au aratat iritati de modul in care s-a infiintat acest CND si de cel in care a fost redactata HG. In acest sens, ei au depus un memoriu la MCC, iar ieri au organizat o conferinta de presa. "Comitetul de initiativa al coregrafilor romani cere oprirea de la publicarea in Monitorul Oficial a textului HG in forma initiala si trecerea grabnica la consultari cu toti oamenii responsabili din domeniu, in vederea regandirii structurii CND si a textului de fundamentare a acestuia in asa fel incat toti coregrafii din Romania sa poata beneficia de sprijin financiar pentru proiectele lor si nu numai "asa-zisii coregrafi independenti", cei care, prin mijlocirea lui Ioan Tugearu, au sugerat acest text discriminatoriu". Intrebat, dupa inceperea scandalului, daca va fi vorba de o nedreptatire a anumitor coregrafi, Ioan Tugearu a spus foarte clar ca CND va fi un centru de proiecte, unde fiecare este liber sa aplice si sa obtina finantare, daca proiectul se dovedeste unul valoros. De asemenea, Ioan Tugearu a spus ca in luna noiembrie vor avea loc alegeri pentru ocuparea functiei de director. Cu toate aceste semne de n