Schita de portret
Discreta ca structura, introvertita, arhitecta Mariana Celac s-a distins – totusi – in anii de dupa 1989 printre cei mai remarcabili „intelectuali publici“ de la noi.
Vocea i se auzise si inainte, gratie Europei Libere si celorlalte posturi de radio care ne-au informat asupra gesturilor curajoase ale dizidentilor din epoca. Sora a lui Mihai Botez, Mariana Celac s-a alaturat si ea protestatarilor din ultimii ani ai vechiului regim, acuzind aberatia „sistematizarii rurale“ care urmarea distrugerea civilizatiei satesti traditionale.
Dupa revolutie, participa la constituirea Grupului pentru Dialog Social, in care – si in revista caruia – joaca un rol asumat-“marginal“, nu fara sa se poata remarca distanta dintre „mesianismele“ si „moralismele“ figurilor „centrale“ si rationalismul sau occidentalizant, impartasit de putini altii din Grup, nici unul foarte vocal. In perioada confuza din primii ani de dupa 1990, a fost mentionata de citeva ori ca o solutie de echilibru. Dupa alegerile din 1992, cind se cautau variante pentru sefia guvernului, numele ei a circulat in culise printre cele care ar fi fost in discutie, in ideea evitarii unei scindari brutale a scenei politice autohtone. Nu s-a intimplat nimic si Mariana Celac a ramas in zona discreta pe care si-a ales-o pentru a putea lucra in conformitate cu optiunile ei morale si in tangenta – cel putin – cu specializarea ei profesionala.
Pentru Uniunea Arhitectilor si pe cont propriu, a elaborat proiecte, a organizat evenimente si dezbateri intelectuale, a insotit in strainatate expozitii de arhitectura romaneasca, a conferentiat, a explicat, a consiliat – si, nu in ultimul rind, s-a angajat de citiva ani buni intr-o cercetare extrem de interesanta in sine si de reprezentativa pentru ea, deopotriva ca arhitecta si ca intelectual public: inventarierea si analiza „
