Din nou, ultimul act al stagiunii – cel putin calendaristic vorbind – a fost semnat la Mangalia, o data cu a saptea editie a Galei Tinarului Actor, patronata de UNITER si sustinuta de catre Ministerul Culturii si Cultelor si Primaria Mangalia. Anul acesta, organizatorii s-au dovedit foarte atenti la detalii, mai ales ca rata interesului fata de eveniment pare a fi in evidenta crestere, cum au aratat-o si cei vreo 80 de candidati sositi la preselectie. E drept, cel putin la individual, cantitatea nu a girat nicidecum calitatea, senzatia fiind ca, la aceasta editie, s-a impus o lipsa pregnanta a extremelor, fie ele pozitive ori negative. Un soi de caldut admisibil, fara iritari dar si fara stralucire, si, din pacate, fara urme macar de la o zi la alta.
Cel putin trei grupuri au anulat insa aceasta impresie si, nu mai putin, colocviul din ultima zi a Galei, mai aplicat parca decit in anii trecuti si cu solicitari mai ferme ale participantilor. O prima idee, veche si, din pacate, fara urmari pina astazi ar fi aceea a defectiunilor fatale care greveaza invatamintul teatral romanesc.
Oricare actor si, prin forta destinului, cu atit mai mult cel care abia iese in arena ar fi normal sa aiba un pachet de forme de prezentare, care sa-i sustina imaginea si, implicit, accesul la roluri. In definitiv, nu un recital special pentru Gala le e necesar concurentilor, nu un efort precis si punctual, de cele mai multe ori fara urmari functionale. Prezenta lor la Mangalia ar trebui sa fie doar un fel de interviu mai deosebit, de auditie, posibil oricind si de cistigat oricind. Din pacate, in cele mai multe cazuri, nu e vorba decit de insailari fara cap si coada, recitate scolareste ori (odioasa alternativa!) coborite in vulgar si urlet. Textele utilizate, colaje ilogice sau fragmente de roluri moarte, din lipsa imaginatiei combinative a instrumentelor specifice, nu r
