Ai zice ca, dupa ce-ai murit, ar trebui sa te lase lumea-n pace. Sa te ierte, dac-ai fost un ticalos; sa te plinga, sa te regrete, sa-ti simta lipsa, sa te iubeasca si sa te pomeneasca, daca ai fost bun si ai cladit ceva care-ti poarta amprenta. Sa pastreze urma trecerii tale, prea grabite uneori, prin lume. Si sa se bucure de ea. Asa ar trebui sa se intimple, iar noi, facatorii intimplatori de lucrusoare care mai plac si altora, oricit de cinici sau de acriti am fi, chiar asta speram ca se va intimpla.

Nu cred ca Romania s-a ticalosit mai mult ca alte locuri, dar cred ca timpul in care am fost aruncati i-a curvit mai lesne pe unii care, in alt timp, nu ar fi cazut atit de usor victime circumstantelor. Nu sint nici de parere ca cel care-si stie valoarea trebuie sa se refugieze cit mai departe de locurile „maculate“, ar fi un semn de slabiciune asemanator replicii unui celebru personaj politic care s-a retras din joc din motive de „scirba“.

Cred insa ca respectul fata de valoare este primul semn al propriei tale valori sau macar al posibilitatii de a o dobindi. Este o valoare in sine. Altminteri, voi fi valoros doar la mine-n curte, cu familia mea si, eventual, cu parul.

Nu indraznesc sa spun ca ideea asezarii Muzeului Taranului Roman in rostul sau, dupa 1990, a fost geniala. Spun doar ca a fost un proiect indraznet, generos din cale-afara, plin de afectiune pentru cei pe care-i reprezenta – taranii – si vizionar fiindca, iata, MTR a fost declarat Muzeu European al anului 1996, inainte ca oficialii nostri sa fi facut, in acest sens, altceva decit declaratii sforaitoare. Autoritatile europene nu au dat echipei care a gindit viu noul spatiu al Muzeului Taranului Roman un premiu de consolare pentru nenorocirile prin care trecuse satul romanesc dupa 1948 si nici o diploma de merit celor (multi) care s-au chinuit, in timp, sa adune si sa pastreze c