Intentia vicepresedintelui gruparii Dinamo de a reveni in Banie din postura de finantator nu numai ca a atras oprobiul suporterilor, ci a facut valuri si in dreptul bancii tehnice. „Daca Gigi Netoiu va veni investitor in Banie, eu, din respect pentru publicul oltean, nu voi mai ramane antrenor la aceasta echipa.
Nu poti fi antrenor la o echipa la care anumiti investitori nu sunt doriti nici de public. Sa nu se inteleaga ca il voi refuza pe domnul Netoiu tot timpul”, a precizat tehnicianul oltean Mircea Rednic.
In privinta „cainilor”, departe de forma din sezonul trecut, dinamovistii plutesc in deriva, cu toate ca joaca inca la doua capete: revirimentul pe plan intern si concretizarea acestuia in Cupa UEFA. Doua obiective inca posibile, cel putin din perspectiva „ros-alba”. „In aceasta pauza competitionala, am avut o saptamana de pregatire pentru partida cu FC National.
Duminica, speram sa redresam corabia, pentru ca ne este foarte necesara aceasta victorie”, a punctat, ieri, fundasul „cainilor” Liviu Ciobotariu, dinamovistul considerand, totodata, o potentiala victorie in primul tur al celei de-a doua competitii intercluburi de pe continent, la Belgrad, drept cheia reinstaurarii linistii in Groapa.
La adapostul istoriei recente, tehnicianul Ioan Andone a descoperit ingredientul necesar victoriei din fata „bancarilor”. „In general, noi am jucat foarte bine cu FC National. In sezonul trecut, ne-au invins cu 0-2 in Cotroceni, dar de obicei am facut meciuri bune cu ei. Imi convine sistemul 4-4-2 pe care il practica FC National”, a sustinut Ioan Andone.
In vederea consolidarii lotului, dupa venirea lui Bogdan Stelea intre buturile „ros-albe”, Andone trebuie sa mai astepte pentru achizitia fundasului Adrian Mihalcea de la gruparea italiana Genoa. „In mod normal, astazi (n.r. - ieri), ar fi trebuit sa se finalizeze