Ducându-mă la Braşov pe ziua de 5 august 2004, m-am întâlnit cu bunul meu coleg de bancă de la Liceul Dr. Ioan Meşota, Gelu Gologan, în casa lui părintească de pe str. 15 noiembrie. într-una din odăile ei, transformată în sanctuar al bibliotecii părinteşti şi al amintirilor de şcoală, am răsfoit împreună albumul cu fotografiile tuturor colegilor de clasă, clasa opta, ultima, înainte de bacalaureat. Autorul serialului - un foto-montaj -, fusese însuşi Gelu, care ne pozase unul câte unul în faţa tablei, pe care, - uitasem - eu, care eram socotit poetul şcolii, trebuise să scriu cu creta câte un catren de adio, ca o propoziţie de analizat la ora de l. română sau ecuaţie la matematică.
Gelu este inginer. Tatăl a doi feciori falnici, amândoi ingineri şi ei, Radu, primul, iar Călin, acesta, mi se spune cu mândrie, mare constructor de avioane în Germania.
Gologan, care era băiatul primarului Braşovului - români din neamul brav transilvan -, făcuse primele clase la Liceul german Honterus, cu care ne războiam la handbal, venind de acolo cu o purtare a lui liberă de schior năvalnic, doborând toate obstacolele. De unde îi şi scrisesem pe tablă, unde era pozat pe sky în plin avânt de coborâre: E omul nou al lui Nichifor Crainic/ Vitezei lui ameţitoare/ E mică chiar şi Piatra mare../ E omul nou! Războinic, el loveşte/ Distruge tot în calea sa,/ Cuier şi ladă şi podea... Avea o faimă de haiduc.
Altui coleg, Valentin Stroescu, mare pokerist, îi scrisesem pe tabla, cu el alături, arătând încruntat versurile: E moş Tarzan zis. - are un ful/ intrat deodată servit gras cu porecle/ în viaţă merge sigur cu-o chintă hazardată/ Persată, se pricepe la toate, puşlamaua/ întotdeauna-n mână doar doi şeptari el are/ Şi regulat cu dânşii îţi trage cacealmaua...
Sau N. Stănicel, ale cărui performanţe bărbăteşti, cu care se lăuda, făcus