Autorul romanelor Calea Văcăreşti şi Foc în hanul cu tei, apreciate şi nu numai în epocă, a lăsat şi câteva culegeri de amintiri: Evocări (1936), Cum i-am cunoscut (1964), Amintiri despre... (1967), Amintiri din viaţa literară (1974). Din paginile lor, Florentin Popescu a alcătuit o antologie (cu un titlu cam lung). Am scris numai pentru promovarea omeniei, apărută anul trecut la Editura Hasefer.

I. Peltz a început să scrie din adolescenţă (o dată afirmă că de la 8 ani!), bătând foarte devreme la uşile redacţiilor şi publicând prima sa plachetă (un poem în proză), când abia împlinise 20 de ani. Pe confraţii, pot zice, pe maeştrii, din generaţiile mai vechi i-a cunoscut şi mai înainte. Astfel, pe C. Dobrogeanu-Gherea, cu ocazia unui 1 mai, sărbătorit de socialişti. Avea "un cap frumos de evreu familiarizat cu Talmudul." Când i-a fost prezentat, memorialistul i-ar fi spus copilăreşte: "Semănaţi cu bunicul meu." Pe Delavrancea l-a văzut la un Crăciun, când el, evreul, care ca socialist, se declara ateu, s-a lăsat convins de o ceată de copii (creştini) din propria mahala, Dudeşti, să meargă cu Moş Ajunul, ca să câştige "biştari". Aşa ajung să colinde şi sub fereastra lui Delavrancea, care aflându-i numele, nu rămâne prea mirat, îndreptând spre el o privire "de om, de frate şi de tată".

I. Peltz sentimentalizează nu o dată, ca în cazul de faţă şi uneori e tentat să exagereze. E adevărat că Duiliu Zamfirescu se interesa de publicaţiile cele mai recente şi de scriitorii tineri, dar a spune că a avut "multe" întâlniri cu el, persoană publică foarte ocupată, şi mai ales că inima lui "se dovedea capabilă să bată la unison cu inima unui răzvrătit" e mai greu de închipuit, autorul Vieţii la ţară fiind, cum se ştie, un conservator nec plus ultra, adversar al socialiştilor.

O atenţie excesivă îi acordă şi N. D. Cocea "derbedeului de 17 a