Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un politist a accidentat grav trei ieseni si a fugit de la locul accidentului

Publicat in Adevarul, miercuri 8 septembrie 2004 ·

* In urma impactului, masina ARO s-a rasturnat peste victime * Vinovatul a declarat ca fratele sau a condus masina Agentul-sef Melu Anton nu mai este, de luni, lucrator in cadrul Serviciului Politiei Rutiere Iasi. Asta dupa ce a dat cu masina peste trei ieseni, victime ranite grav, a abandonat masina si a fugit de la locul faptei, cu un maxi-taxi. A revenit dupa 24 de ore, cand nu a mai putut fi stabilita alcoolemia, si a declarat ca fratele sau ar fi condus masina. Imediat ce conducerea Inspectoratului de Politie al Judetului a demarat o ancheta penala, Melu Anton si-a iscalit demisia. Vineri seara, trei ieseni care surubareau la motorul unui ARO in localitatea ieseana Horpaz, scos in afara partii carosabile, au fost loviti in plin de masina pilotata haotic de subofiterul Melu Anton, un Volkswagen Passat. In timp ce unul tinea capota, altul umbla cu borna de la baterie, iar soferul de pe ARO, Mihai Baciu (51 de ani), intentiona sa urce la volan sa dea contact, cei trei colegi s-au trezit loviti in plin. ARO a cazut peste doi dintre ei, iar pe al treilea l-a proiectat pe carosabil. "Masina care ne-a lovit a intrat sub partea din spate si nu a mai putut fi scoasa. (...) Mi-au spus martorii ca soferul a fugit, s-a urcat intr-un maxi-taxi", si-a amintit, pe patul de spital, Mihai Baciu. Ranit la cap, Dan Agape (30 ani), din Lunca Cetatuii, a fost internat la Spitalul de Neurochirurgie "Sfanta Treime", alaturi de Sorin Ionoaia (35 ani), din Tatarusi, care a suferit leziuni mai grave. "Am inteles ca l-a luat masina pe sus si l-a aruncat cu capul de sosea", a spus Baciu. Medicii sunt rezervati in privinta sanselor sale de supravietuire. Sambata, la Politia Rutiera a venit fratele politistului rutier, Giani Sebastian Anton (30 de ani), care a declarat ca el ar fi condus masina, afirmatie sustinuta si de slujbasul de la Rutiera. Cum declaratiile victimelor, martorilor si fra

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu, despre anunţul lui Antonescu privind suspendarea de la candidatura la prezidenţiale: Partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Sper că nu vor încerca acum cu Ponta, am avea expuse moaştele "sfântului" USL”

News.ro acum 5 ore
Candidatul independent la Preşedinţie, Daniel Funeriu, consideră că partidele care „i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat” lui Crin Antonescu, liberalul care şi-a anunţat, sâmbătă seară, suspendarea de la candidatura la alegerile prezidenţiale,

UPDATE - Crin Antonescu: Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025/ Ce spun Nicuşor Dan, Daniel Funeriu şi USR

News.ro acum 5 ore
Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale din 2025. Liberalul şi-a argumentat decizia spunând că, în primul rând, nu a fost încă stabilită nicio dată a alegeri

Cancelarul austriac Karl Nehammer anunță intempestiv că demisionează

HotNews acum 8 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunțat sâmbătă că se va retrage din funcția de cancelar și de președinte al partidului său „în următoarele câteva zile”, după încheierea negocierilor cu social-democrații pentru formarea următoru

Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la vârsta de 47 de ani

News.ro acum 10 ore
Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la domiciliul său din Los Angeles. El avea 47 de ani. Jeff Baena, cunoscut mai ales pentru filmele "Life after Beth" şi "The Little Hours", era căsătorit cu actriţa Aubrey Plaza. Cineastul a murit vineri l

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, anunţă că va demisiona „în următoarele zile”

News.ro acum 8 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunţat sâmbătă că se va retrage din funcţia de cancelar şi de preşedinte al partidului său „în următoarele zile”, după ce a pus capăt negocierilor cu social-democraţii pentru formarea următorului

Păcura scursă în Marea Neagră a ajuns pe plajele din Crimeea. A fost instituită stare de urgenţă la Sevastopol

News.ro acum 11 ore
Pe plajele peninsulei Crimeea, anexată ilegal de Federaţia Rusă, au fost observate pete de păcură, care a ajuns în Marea Neagră în urma scufundării a două tancuri petroliere ruseşti. Aşa-numitul guvernator al Crimeei, Mihail Razvojaev, a anunţat că,

Un corespondent de război rus a fost ucis de o dronă în estul Ucrainei, anunță Izvestia

HotNews acum 7 ore
Cotidianul rus Izvestia a anunțat sâmbătă că unul dintre reporterii săi a fost ucis de un atac cu dronă în apropierea orașului Donețk din estul Ucrainei, relatează Reuters. „Armata ucraineană a lansat un atac cu dronă asupra unei mașini civile care

Casa în care a fost filmat serialul „Breaking Bad”, scoasă la vânzare

Mediafax acum 8 ore
Cu toate că serialul s-a încheiat în urmă cu mai bine de un deceniu, atât casa, cât şi alte locuri de filmare din oraş continuă să atragă turişti curioşi. Fanii se adună adesea în faţa locuinţei, iar uneori, sute de maşini trec pe acolo într-o singu

Rusia ameninţă Ucraina cu represalii după noul atac cu rachete ATACMS

G4Media acum 12 ore
Rusia a promis sâmbătă Ucrainei represalii după ce armata ucraineană a lansat vineri o nouă salvă de rachete americane ATACMS asupra unor ţinte pe teritoriul rus, genul de atac considerat de Moscova o linie roşie în războiul pe care l-a declanşat în

Patru tineri suspectaţi de planificarea unui atentat din Rusia au fost arestaţi

Ziare.com acum 11 ore
Serviciile de securitate ruse (FSB) au anunţat, sâmbătă, că au arestat patru minori suspectaţi că plănuiau să comită un atentat cu bombă la Ekaterinburg, în Urali, relatează AFP. Cei patru tineri, născuţi între 2007 şi 2008, „plănuiau să comită un a

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

0°/6°
mar.

4°/9°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

-4°
dum.

-4°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/9°
mie.

4°/14°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/5°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/-0°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/8°
mie.

3°/8°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/4°
lun.

3°/10°
mar.

5°/13°
mie.

6°/10°