Abia am dibuit uşa prin întuneric. Era uriaşă şi, pentru o clipă, mi-a fost teamă că n-o s-o pot urni. Abia ce gândul s-a întrupat în minte că uşa s-a şi deschis cu zgomotul metalic binecunoscut.
- Domnule Chivu, dar ce punctual sunteţi? îmi spuse diavolul mustăcind şi mişcând jucăuş din coadă.
- Dar de unde ştiaţi că o să vin?
- Ha! Ha! Sunteţi spiritual.
- Câteodată... Mă gândeam însă că degeaba o fi iadul o bibliotecă, dacă nu coborâm în el ca nişte copii! am adăugat eu dintr-o suflare.
- O să fie mai interesant decât mă aşteptam! îşi frecă mâinile diavolul bibliotecar. Aşezaţi-vă pe canapea şi să nu mai pierdem vremea. Mă rog, din partea mea... Înţelegeţi, nu!?
Mi s-a părut inutil să-i răspund, aşa că i-am spus direct:
- Am venit aici îndemnat de Carlo. Carlo Frabetti. Ştiţi, după ce a plecat de aici a scris o carte!? Nu e nevoie să spuneţi nimic. Iniţial am crezut că ea se află deja în rafturile Cercului al Optulea, cel al ipocriţilor, al hoţilor şi escrocilor cărţii, adică al plagiatorilor. Când v-aţi întâlnit, îmi amintesc, i-aţi vorbit despre faptul că va scrie o carte pornind de la versurile lui Dante. Faptul că ideea nu i-ar fi venit, poate, dacă dvs. nu i-aţi fi vorbit de ea era deja prevestit în însăşi prevestirea discuţiei. Aşa i-aţi spus atunci, nu!? Ei bine, Carlo a reuşit să scrie cartea fără să plagieze pe nimeni, nici măcar versurile din Dante, mă tem însă că aţi avut dreptate cel puţin într-un punct. Profund livrescă, cartea lui vrea să treacă drept un omagiu al Cărţii, dar câtă risipă de cuvinte mai ales când nici o idee de acolo nu e nouă! Prin urmare, Carlo nu e doar un vanitos, dar şi un mare "risipitor", iar cartea lui a ajuns, de fapt, în Cercul al Patrulea, nu-i aşa!?
- Bravos! Aţi intuit bine, domnule Chivu! îmi spuse dracul, şi în s
