Sighişoara, la fel ca Braşovul sau Sibiul, reprezintã o carte de istorie deschisã şi poate tocmai de accea un element definitoriu al brandului România. Fiecare casã, fiecare turn înseamnã istorie în cel mai pur înţeles al cuvântului, o istorie care se întinde în timp pe aproape un mileniu, de la momentul în care saşii au fost colonizaţi în aceste locuri de cãtre Coroana maghiarã. Din decembrie 1999, Sighişoara este primul oraş din Transilvania inclus pe lista patrimoniului mondial UNESCO.
Anul precis al întemeierii cetãţii şi oraşului nu se cunoaşte în mod precis. Potrivit cronicarului sighişorean Georgius Krauss, anul înfiinţãrii acestei urbe ar fi fost 1191. Alţi cronicari, ca Rudolf Bzensky şi Johann Troster, consemneazã începuturile Sighişoarei medievale în anul 1198. Menţiunea documentarã a oraşului apare însã în mod cert în anul 1280, sub numele de Castrum Sex, şi mai apoi sub numele german Schespurch, în 1298. Sighişoara a fost construitã de coloniştii germani (saşi) aduşi în Transilvania pentru paza vechilor frontiere ale regatului maghiar în secolele XII-XIII, de undeva din Flandra sau Saxonia. În cursul secolului al XIV-lea, evoluţia localitãţii a fost deosebit de rapidã. În anul 1337 a devenit centru de scaun, iar din 1367 a fost ridicat la rangul de oraş, Civitas de Segusvar. O contribuţie esenţialã la dezvoltarea şi înflorirea oraşului au avut-o breslele meşteşugãreşti, organizate dupã modelul caracteristic Evului Mediu. În 1376 existau 19 bresle, în care se practicau 25 de meşteşuguri. Cele 14 turnuri de apãrare ridicate la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul celui de-al XV-lea aparţineau breslelor, care trebuiau sã-şi apere oraşul din cetate de numeroasele invazii turceşti.
Vlad Dracul în istorie
În mod deliberat sau poate dintr-o regretabilã eroare, Vlad Dracul, domn al Ţãrii Româneşti între 1436-142 şi 1443-1447 este confu
