M-am grabit, cred, cand am luat in deradere faptul ca PSD a devenit, dupa alegerile locale, un „partid rural“. M-am lasat sedus de constatarea, impusa de scrutinul din iunie, ca PSD a suferit o usturatoare infrangere in marile orase.
Pe baza aceasta, am ajuns la concluzia – in principiu, corecta – ca PSD isi va retrage „trupele“ si „furierii“ spre sate, de unde va incerca sa respinga la toamna asalturile Opozitiei. Greseam, insa, neglijand importanta pe care o au aceste ultime „transee“ in luptele politice autohtone.
Mi-a venit sa rad si cand l-am vazut pe Nastase, intr-o fotografie publicata de ziare, cu o coasa, undeva prin Moldova, vrand sa demonstreze celor care cunosc lumea taraneasca doar din folclor sau din weekend-uri ca, desi e un targovet sclivisit, nu e complet strain de „mediul rural“.
Mi-am dat seama imediat, in calitatea mea de fost cosas de elita, ca d-l Nastase habar n-are sa tina o coasa in mana. Dar, inca o data, m-am grabit. Imi amintesc acum ca Hrebenciuc spunea intr-o seara, la televizor, foarte satisfacut, ca PSD conteaza pe trei milioane de voturi, dintre care doua milioane (adica grosul) la tara. Satisfactia lui avea niste subintelesuri clare.
Sa se scrie orice si oricat despre marea coruptie din partidul nostru! Sa se publice oricate dovezi despre hotie si despre cat am furat! Noi avem baza noastra, la sate, nu ne facem griji!
Si cine l-ar putea contrazice? Cu ce argumente? Faptele sunt fapte. Orasele sunt mai sensibile la nevoia de speranta, de schimbare. Satele, dimpotriva, se complac, se pare, resemnate, in istoria care balteste peste ele. Toate sondajele confirma un paradox grotesc. Taranii sunt temelia electorala a regimului pesedist.
Fara sprijinul taranilor, partidul cu cei mai multi corupti si invartiti n-ar mai ramane la putere. „Nu exista nici un motiv serios care sa ne impi
