Ultima criza din Transnistria pare sa fi trecut. Problemele au aparut la jumatatea lui iulie, cand autoritatile separatiste au pornit o campanie de inchidere fortata a celor opt scoli cu grafie latina din raioanele de est ale Moldovei.
Autoritatile romane au criticat abuzul Tiraspolului in termeni fara echivoc, dar si destul de adecvati, mi s-a parut. In final se pare ca lucrurile au intrat cat de cat in normal, mai ales ca urmare a interventiilor OSCE; reuniunea speciala a Consiliului permanent al Organizatiei a condamnat actiunile „iresponsabile si provocatoare“ ale autoritatilor de la Tiraspol.
Ne obisnuisem de mai mult timp ca in cazuri de acest gen reactia Guvernului sa fie ea insasi una cu probleme.
De data aceasta tot ce li s-ar mai putea reprosa d-lor Iliescu si Nastase tine exclusiv de ceea ce puteau sa faca si nu au facut, in toti anii in care au detinut pozitii-cheie in stat, pentru ca Romania sa joace rolul care i se cuvenea in prezervarea intereselor romanilor din afara granitelor.
Din pacate, insa, o buna parte a presei, dar nu numai ea, a tinut sa suplineasca, parca, greselile pe care de data aceasta Guvernul nu le-a facut. Unul sau doua posturi de televiziune si cateva ziare au fost campionii unei rusofobii furibunde. Daca declaratia de razboi in contra Moscovei ar fi depins numai de asta, atunci nimic n-ar mai fi putut-o impiedica.
Dar nici Opozitia n-a stat degeaba. Incapabili sa propuna o singura idee pentru situatia creata, liberalii l-au criticat pe primul ministru Nastase pentru ca... vizita pe care tocmai o facuse la Moscova s-ar fi dovedit inutila, de vreme ce la numai o zi sau doua dupa ea s-a declansat criza transnistreana.
O interventie a vicepresedintelui Tariceanu avea sa condamne „atitudinea inflexibila a Kremlinului“. La taranisti, si mai rau. Un comunicat care sta de cateva saptamani
