Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nici un avocat nu vrea sa il apere pe criminal in fata legii

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 13 septembrie 2004 ·

Fostii camarazi de breasla ai Elenei Domnaru au declarat la unison ca nu-l vor apara niciodata pe cel care le-a ucis fosta colega si prietena. "Niciodata nu voi accepta sa-l apar pe acest criminal cu singe rece", ne-au raspuns majoritatea avocatilor cu care am vorbit in cursul zilei de ieri. De altfel, ieri, cind a fost adus la Tribunal, Ovidiu Domnaru a fost insotit de un aparator din oficiu, care, intimplator, era ieri de serviciu. Ce au spus ieri citiva avocati, va prezentam in rindurile care urmeaza. Neculai Volovat: - "Elena Domnaru deborda de viata" "Este o tragedie care m-a socat in mod profund. Nu pot sa dau nici un sens acestei crime. Stiam doar ca se despartise de fostul ei sot, dar traiau intr-un fel de concubinaj" a declarat dintr-o suflare avocatul Volovat care a primit vestea ca un trasnet. Pentru a face o scurta caracterizare a celei care i-a fost colega ani de zile atit in magistratura, cit si in avocatura, avocatul Volovat nu a ales decit cuvinte de lauda. "Era una dintre avocatele de talie mare de la Iasi. De asemenea, deborda de viata, avea simtul umorului", a adaugat acesta. Cu privire la posibilitatea de a-l apara de criminal, Volovat a sustinut in mod clar ca ar refuza datorita apropierii care-l lega de victima. Adrian Mogos: Mereu m-am intrebat cum a putut Leana sa-l suporte" "Leana era o fata superba, desteapta, care nu merita un astfel de destin cumplit. Sint atit de trist incit nu-mi explic aceasta crima care nu pare a fi acoperita de vreun soi de explicatii", a deplins Mogos destinul tragic al colegei lui. Stiindu-se inca din tinerete cu Elena Domnaru pe care prietenii o alintau "Leana", Mogos a criticat tocmai faptul ca o asemenea femeie a putut face o alegere atit de proasta in casnicie. "Intotdeauna m-am intrebat cum de a putut Leana sa suporte o astfel de viata alaturi de cel care pina la urma i-a curmat viata. Personal, mi s-a parut o

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kremlinul salută „semnalele pozitive” date de Donald Trump privind războiul din Ucraina. „Nu vorbeşte despre înfrângerea strategică a Rusiei”

HotNews acum 35 minute
Kremlinul a afirmat duminică, prin vocea purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, că vede „semnale pozitive” în poziția adoptată de președintele ales al SUA, Donald Trump, cu privire la conflictul din Ucraina, avertizând în același timp că este greu de

VIDEO Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani, în teste. Când va intra oficial în circulație

HotNews acum 3 ore
Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi a făcut un prim drum pe ruta București – Brașov. Dacă testele vor decurge bine, primii călători l-ar putea folosi începând cu 20 noim

Nicuşor Dan anunţă că a început montarea decoraţiunilor pentru iluminatul festiv de Crăciun: Vom avea aproximativ 3.000 de elemente luminoase noi

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că a început montarea decoraţiunilor pentru iluminatul festiv de Crăciun, în acest an urmând să fie folosite echipamentele din anii trecuţi, dar şi aproximativ 3.000 de elemente luminoase noi. ”Am î

Cetăţean german căutat pentru omor, prins la frontiera din Satu Mare. Ce au găsit polițiștii în bagaje

HotNews acum 2 ore
Un cetăţean german, în vârstă de 39 de ani, căutat de autorităţile din Germania pentru omor, a fost prins, duminică, de poliţiştii de Frontieră de la Petea, judeţul Satu Mare. În bagajele bărbatului au fost descoperite substanţe interzise, potrivit

Recomandările polițiștilor pentru șoferi în cod galben de ninsori, ploi și viscol

G4Media acum o ora
Poliţia Română transmis o serie de recomandări pentru circulaţia autovehiculelor în condiţii de ninsori şi polei şi reaminteşte obligativitatea dotării cu anvelope speciale pentru sezonul rece, transmite News.ro. ”ATENŢIE! Pentru deplasarea pe supra

Datele personale ale unor parlamentari europeni şi britanici au ajuns pe dark web

Adevarul acum 2 ore
Datele personale a patru din zece (44%) dintre membrii Parlamentului European şi a peste două treimi (68%) dintre parlamentarii britanici au ajuns pe dark web, potrivit unei analize publicate recent.

Video Donald Trump, păzit de un câine robot la Mar-a-Lago. Avertismentul scris pe patrupedul din metal

Adevarul acum o ora
După ce a obținut funcția de președinte al Statelor Unite, Donald Trump a luat mai multe măsuri de securitate pe proprietatea lui Donald Trump din Mar-a-Lago, Palm Beach, Florida. Noua achiziție de securitate este câine robot. Acesta a fost surprins

FOTO. Pompieri SMURD din România, campioni mondiali la competiția World Rescue Challenge 2024, organizată în Insulele Azore

Gazeta valceana acum 4 ore
În perioada 5-9 noiembrie 2024, echipele de salvatori români SMURD, din cadrul ISU București-Ilfov, ISU Mureș și ISU Maramureș au reprezentat România la competiția mondială de salvare „World Rescue Challenge”, cel mai important concurs internațional

Prințesa Catherine, al doilea eveniment public în două zile. Este o premieră după ce a anunțat că are cancer VIDEO

Ziare.com acum o ora
Prinţesa Catherine a Marii Britanii a participat duminică la Londra la ceremonia de Ziua Comemorării, aceasta fiind a doua sa apariţie publică în două zile la rând, o premieră pe măsură ce revine treptat la îndatoririle publice după tratamentul pent

Constantin Popovici, vicecampion în Seria Mondială Red Bull Cliff Diving

News.ro acum o ora
Constantin Popovici a terminat pe podium la Sydney şi s-a clasat pe locul doi în clasamentul general al Seriei Mondiale Red Bull Cliff Diving. Campionul de anul trecut şi-a asigurat astfel, şi în sezonul 2025, locul între cei opt sportivi permanenţi

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°