Banul nu e totul. Iti mai trebuie si suflet.
Jocurile Olimpice s-au incheiat. Tragand linie si privind clasamentul final, vom descoperi cu uimire ceea ce stiam mai demult: ierarhia sportiva este, de fapt, o ierarhie a marilor puteri mondiale. Nu intamplator, in frunte se afla Sua, China, Rusia si Germania etc. E limpede ca performanta in sport este tot mai strans legata de bani si politica, de conditii si dotari, de terenuri si sali de antrenament, de prime si sponsorizari consistente. Doar Romania - devansand mari puteri economice - pare a tulbura aceasta regula mercantila. La Atena, le-am dat multora planurile peste cap. Am invins in ciuda arbitrilor. Am castigat pe ultimii metri, strangand din dinti. Am inlocuit banii cu o moneda mai de pret: vointa de a invinge si talentul.
Ne-am plasat pe un onorabil loc 14, inaintea Olandei, Spaniei, Suediei sau Canadei, in timp ce avansatele noastre surate estice (Polonia, Ungaria, Cehia) nici macar nu se regasesc in clasamentul primelor 20 de natiuni. Am avut una din cele mai mici delegatii din istoria participarii noastre olimpice, titratele noastre atlete retragandu-se din sport cu putin timp inainte de inceperea Jocurilor. Pana si oficialii nostri clatinau sceptici din cap, anticipand strategic doar un mare si simbolic castig - cel al participarii onorabile.
Sincer vorbind, nu am avut in lotul olimpic nici o vedeta incontestabila, nici o victorie sigura. Frumusetea si formidabilul participarii noastre la Jocurile Olimpice de la Atena constau tocmai in medaliile nesperate pe care le-am obtinut la inot, la atletism, la gimnastica chiar. Parea greu, la limita imposibilului, sa pretinzi ceva unor gimnaste cvasi-debutante, unor atleti cruzi, nescosi din tara la concursuri importante. Am reusit, dovedind ca suntem un popor de mari ambitii. Am dovedit ca banul nu e totul. Iti mai trebuie si suflet. Sa arzi p
