Liga Campionilor porneste azi la drum cu primele meciuri din cadrul grupelor, 32 de formatii aflandu-se la startul celei mai banoase compe-titii la nivel de cluburi din Europa. Printre formatiile aflate la start, avem si destule surprize, cele mai mari venind din Rusia si Ucraina, care au trei echipe! Iata ca in aceste tari investitiile uriase incep sa-si arate efectul.
In Rusia si Ucraina au fost adusi jucatori straini pe bani grei, antrenori de calibru (putem deschide lista chiar cu Mircea Lucescu, dar si cu Nevio Scala, Bernd Schuster si altii cu nume care au ajuns aici!), s-au facut investitii in bazele sportive si de antrenament - si asta se vede.
Frumoase surprize sunt si reprezentantele campioanei Europei - Grecia! Doua formatii in Liga Campionilor, in grupe, nu e putin lucru! Atena, de altfel, face parte din selectul grup de trei orase din Europa care au cate doua echipe in grupele Ligii, daca ne gandim ca Pireu e parte integranta a capitalei elene.
Daca spunem ca celelalte doua sunt Londra (Arsenal si Chelsea) si Milano (AC si Inter), ne dam seama de valoarea la care a ajuns fotbalul in Grecia.
Drumul spre Istanbul
Finala Ligii Campionilor va avea loc pe 25 mai, la Istanbul. Pentru ca o echipa sa ajunga sa joace cu trofeul pe masa, are nevoie de 13 partide, fara a pune la socoteala eventualele doua, patru sau chiar sase jocuri care ar fi disputate in plus in cazul in care acea formatie vine din preliminariile competitiei.
Prima faza este cea a grupelor - 8 de cate 4 formatii - in care s-a intrat de azi. Se joaca fiecare cu fiecare, deci cate sase meciuri de echipa, iar primele doua din fiecare grupa merg mai departe in optimile de finala. Apoi sistemul e simplu: eliminatoriu. Optimi - sferturi de finala - semifinale, cate doua meciuri, tur-retur. Iar finala, intr-o singura mansa.
Una