Nu mi-am revenit inca din socul pe care l-am avut citind in paginile ziarului Dilema veche (13-19 august), Despre ce se intimpla la Muzeul Taranului Roman, si, iata, din nou citesc in paginile revistei Observator cultural despre „MTR“ si, in plus despre demisia artistei si muzeografei Lila Passima.
Va alatur copia dupa scrisoarea pe care am trimis-o ziarului Dilema veche si articolul pe care l-am publicat in ziarul Viata noastra din Israel, vineri 28 septembrie 2001. Am avut privilegiul sa o cunosc pe Lila Passima cu ocazia vizitei pe care am facut-o la muzeu si, imi permit sa citez din articolul meu urmatoarele: „Realitatea intrece imaginatia si Lila Passima este mai mult decit o ghida; ca aparitie fizica ea te cucereste de la prima vedere. Ochii ei mari si frumosi se animeaza atunci cind prezinta fiecare colt de muzeu si lacrimile apar – fara voie – atunci cind vorbeste de regretatul Horia Bernea.
Tin sa subliniez ca toate publicatiile muzeului sint de o originalitate iesita din comun, departe de formele banale, intilnite in mod curent. Am in mina «caietul» intitulat atit de sugestiv: Descopera muzeul… singur, la alcatuirea caruia a contribuit si Lila Passima, si care este – dupa parerea mea – el insusi o «opera de arta»“.
Am citit si rascitit „strigatul de durere“ al acestei minunate fiinte si am retinut – in mod special – apelul pe care l-a adresat „Celor care au nevoie de identitate si vor sa afle si sa se bucure in continuare de creatia lui Horia Bernea si a Irinei Nicolau, le adresam invitatia de a se alatura protestelor noastre pentru refacerea salilor si reintegrarea cercetarii in discursul initial al Muzeului Taranului Roman“.
Raspund din tot sufletul la apelul Lilei Passima si va doresc reusita in incercarea de a salva una din cele mai frumoase institutii din Romania. Astept vesti bune,
Cu deosebita pretui
