Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Calauze peste granita, prinse in flagrant

Publicat in HotNews, marți 14 septembrie 2004 ·

Doi politisti sub acoperire, trei masini si doua echipe de jurnalisti au participat la organizarea unui flagrant pentru depistarea ilegalitatilor unei firme de transport international de persoane din Galati.

De cand s-a introdus obligativitatea ca la iesirea din tara catre statele Uniunii Europene sau Schengen, cetatenii romani sa faca dovada unor sume de bani care le permit sa supravietuiasca in strainatate, tot mai multi operatori de "turism" gasesc tertipuri pentru a exporta forta de munca.

Politistii de frontiera au descoperit aceste smecherii si incearca sa contracareze actiunile transportatorilor. O metoda care a dat rezultate a fost cea a "camuflarii" printre pasageri a unor politisti de frontiera.

Reporterii Jurnalului National si ai Televiziunii Romane au dat o mana de ajutor oamenilor legii, reusind sa dovedeasca, dupa aproape 48 de ore de filaj, ilegalitatile comise de o retea de transportatori de persoane din Galati.

Pregatirea

Este o seara racoroasa de toamna. Vantul sufla cu putere pe malul Dunarii, la Galati. Politistii de frontiera au informatii ca a doua zi o firma de transport international de persoane urmeaza sa duca in Italia, cu destinatia Roma, mai multe persoane, majoritatea fiind in cautarea unui loc de munca la negru. Pe o terasa retrasa punem la cale planul de actiune.

A doua zi, un politist sub acoperire inarmat cu o camera ascunsa va rezerva un loc la autocar si va filma toate discutiile din firma, dar si conditiile pe care le cere transportatorul pasagerilor.

Actiunea

Joi dimineata, politistul se prezinta la firma. Spune ca vrea sa ajunga in Italia, dar nu poate indeplini toate formele legale, adica nu are cei 500 de euro pe care trebuie sa-i prezinte la iesirea din tara. Angajatii firmei de transport SC Vio Turistic SRL din Galati ii dau asigurarea ca nu va

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avion de vânătoare american, doborât într-un „caz aparent de foc aliat” deasupra Mării Roşii

Mediafax acum 26 minute
Ambii piloţi au fost salvaţi, unul dintre ei cu răni minore, după „cazul aparent de foc aliat”, care este în curs de investigare, a declarat Comandamentul Central al SUA. Avionul de luptă era un F/A-18 Hornet care zbura de pe portavionul Harry S. Tr

Trump ameninţă că va recâştiga controlul asupra Canalului Panama: „Această escrocherie va înceta imediat”

HotNews acum 28 minute
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a atacat ceea ce a numit taxele „ridicole” percepute navelor americane care folosesc Canalul Panama. El a ameninţat că va cere Statelor Unite să recapete controlul asupra căii navigabile, informează AFP, citat

Klaus Iohannis se consultă cu partidele parlamentare pentru desemnarea premierului. PSD îl vrea pe Ciolacu premier în continuare

Adevarul acum 29 minute
Președintele Klaus Iohannis urmează să se consulte duminică, 22 decembrie, cu liderii partidelor parlamentare, pentru desemnarea prim-ministrului.

Horoscop pentru duminica, 22 decembrie 2024. Se întrezăresc cheltuieli pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 40 minute
Berbec Din cauza nefinalizării unor activitati profesionale, se pare ca in aceste zile trebuie sa continui munca de la serviciu. Totusi regândește-ți programul de lucru, deoarece riști sa te epuizezi inutil. Colegii te provoaca, insa sefii te susti

„Dacă Putin atacă, trebuie să fim pregătiţi să purtăm război”. Avertisment de ultimă oră transmis de Berlin

HotNews acum 8 ore
Forţele germane trebuie să fie pregătite pentru război, ceea ce înseamnă că este nevoie de mai multe cheltuieli în domeniul militar, a afirmat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, într-un interviu acordat grupului media Funke, potrivit Pol

Doliu în trupa Proconsul. „Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme”

HotNews acum 11 ore
Valentin Petricenco, unu dintre membrii fondatori ai trupei Proconsul, s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut de formație pe pagina de Facebook. „Cu profundă durere, am aflat azi că Vali nu mai este! Vălică al nostru a plecat și el, prea devreme.

Aplicaţia TikTok, interzisă timp de un an în Albania ca urmare a uciderii unui adolescent

News.ro acum 12 ore
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, în urma uciderii unui adolescent luna trecută, care a stârnit temeri cu privire la influenţa social media asupra copiilor, relatează Reuters.

Drumul din Sinaia către Cota 1400 a fost închis sâmbătă din cauza zăpezii

Libertatea acum 41 minute
Drumul care face legătura între staţiunea Sinaia şi Cota 1400 din Munţii Bucegi a fost din nou închis, sâmbătă seară, măsura fiind luată din cauza stratului de zăpadă care a acoperit carosabilul. Tronsonul de drum care urcă prin munte este greu de d

Cu mașina până în magazin. Un șofer a trecut prin vitrină și a ajuns la interior

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat a intrat cu autoturismul, sâmbătă seară, în vitrina unui magazin din municipiul Suceava. El a primit asistenţă medicală la locul accidentului, dar a refuzat să fie transportat la spital. Accidentul a avut loc în zona Egros din municipiul S

Întâlnire-surpriză în Ucraina: Șeful CIA a venit să discute cu Zelenski

HotNews acum 10 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar dezvăluit de la invazia lansată de Rusia, comentează AFP. „Bill Burns a făcut ultima sa

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/7°
mar.

7°/10°
mie.

4°/7°
Iasi
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

-0°/5°
mar.

5°/8°
mie.

2°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/5°
lun.

4°/10°
mar.

10°/10°
mie.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

-1°/3°
mar.

1°/4°
mie.

1°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

1°/7°
mar.

0°/4°
mie.

2°/7°