Devenit domn al Principatelor Unite dupa 1859, Cuza nu a ezitat sa foloseasca, in confruntarea sa cu opozitia, metode autoritare si sa influenteze rezultatele alegerilor. Introducerea Senatului ca un "corp ponderator" in Statutul dezvoltator era o lovitura de stat constitutionala menita sa limiteze rolul Adunarii Deputatilor. Prin institutia ce isi aniverseaza anul acesta cei 140 de ani de existenta, formata din senatori de drept si senatori numiti de domnitor, Cuza isi asigura controlul absolut asupra vietii politice, astfel ca nu doar majoritatea conservatoare, ci parlamentarismul era afectat. In perioada monarhica singurele alegeri ce nu sunt suspectate de frauda sunt cele din 1928, castigate de taranisti pe fondul crizei liberalilor de dupa moartea, in 1927, a lui Ionel Bratianu. Sistemul constitutional inaugurat in 1866 si mentinut dupa modificarile constitutionale din 1923 presupunea numirea mai intai a primului-ministru si apoi convocarea alegerilor. Nici un guvern ce a organizat alegeri in Romania, cu exceptia guvernului Tatarascu, in 1937, nu le-a pierdut. In functie de dimensiunea corpului electoral, mijloacele folosite au variat. Pana la impunerea votului universal, in 1919, controlul sectiilor de votare era suficient pentru a desemna formatiunea invingatoare. Caragiale, in O scrisoare pierduta, lasa sa se intrevada, intr-o nota comica, arbitrariul guvernamental in forma sa prefecturala si influenta politieneasca asupra alegerilor. Constantin Bacalbasa, in Bucurestiul de altadata, martor si victima a practicilor electorale de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, descrie utilizarea Ă la roumaine a agentilor electorali, in fapt batausi platiti sa impiedice electorii recunoscuti ai partidului advers de a-si exercita dreptul electoral. Partidul ce obtinea astfel controlul cat mai multor sectii de votare castiga alegerile, i