Din aceeaşi ardentă credinţă naţională decurge atitudinea vehement anticomunistă a lui Aron Cotruş, după 1945, de denunţare a agenţilor imperialismului bolşevic ce s-au instaurat samavolnic la cîrmuirea ţării. Tabloul statului totalitar apare zugrăvit în culori crude, vocea contrapunctică a exilatului oscilînd între umilitatea credinciosului şi fulgerele sarcastice ale expresionismului social pe care poetul le-a exersat încă de la începuturile sale. Cotruş surprinde în linii aspre figura nefericită a minerului strivit de o implacabilă exploatare ce se ascunde sub dezmăţul propagandistic al pretinsei "vieţi libere şi fericite": "Sîngeră, miner român, pîn'la istov,/ gata să mi-l dai pîn' şi pe Stahanov!// Nu-i timp pe-aici de stat şi de oftat!/ E oare ăsta raiul ce-ai visat?/ Se potriveşte tot ce rabzi cu ce ţi-au spus:/ că n-o mai fi de-acum nici jos, nici sus?// Asuzi cît zece şi mănînci puţin,/ după strîmba rînduială-a lui Lenin.// Mănînci cît dau şi eşti mereu flămînd.// De mori de foame pentru-aceşti călăi,/ crezi c-or trăi mai bine strănepoţii tăi?// Aşa îţi spun maimarii tăi stăpîni, şi rîd/ pe cînd tu-ngălbeneşti mereu flămînd şi hîd...// ai uitat că ţara nu mai e şi-a ta:/ că doar ciocoiul roşu face din ea ce vrea!". Şi nu ezită a adresa reproşuri amare Americii, care prin Pactul de la Yalta a cedat puterii bolşevice Europa răsăriteană, devenită în consecinţă un enorm laborator de experimentare a comunismului: "Legatu-te-ai, cu Diavolul roşu alături/ oceane să treci şi pămîntul să-l mături:/ Să-l pui în genunchi şi, cu vrerea-i semeaţă,/ să-l faci să se schimbe la porniri şi la faţă.../ Şi Gîdelui datu-i-ai tu, ca-ntr-o nebună petrecere/ cu-o mînă cît Atlanticul de largă,/ cicloane de seceri, cu ele sălbatec să secere,/ în năprasnice goane şi treapăte,/ piramide de genunchi şi de capete/ şi năzdrăvane ciocane,/ cu ele pămîntul în două să-l spargă". în "m