Înţeleg amestecul pesedeilor în fotbal - acest joc dotat de englezi cu reguli simple e exact la nivelul puterii lor de înţelegere. Înţeleg amestecul în concursurile de muzică uşoară - că doar toţi avem neveste dornice de afirmare. Înţeleg pasiunea pentru concursurile de frumuseţe - cine n-a fost tânăr şi fierbinte? Înţeleg chiar pasiunea pentru furturile la scară mare: după ce le-ai dobândit pe cele de mai sus e nevoie, nu-i aşa, de vile cu piscină şi jeep-uri nichelate. Cum să te arăţi în lume doar cu burtoiul revărsat peste curea şi cu eterna năduşeală pe obrajii buhăiţi? Una e când îţi extragi trupul rubicond din merţan şi alta să ieşi din spatele unui ghişeu unde ai rupt bilete pentru tramvai (nu fac metafore, unii din miliardarii români chiar au urmat acest traseu!)

Aşadar, le înţeleg lăcomia, prostia, nemernicia atunci când e vorba de averi dobândite pe baza unei semnături date pe genunchi. Nu înţeleg, însă, năvala pesedeilor în două domenii care, în mod normal, ar trebui să-i lase indiferenţi - învăţământul şi medicina. Dacă te uiţi la structura salarială din România, chiar nu înţelegi de ce pesedeii nu se fac poliţişti, magistraţi, electricieni sau mineri. Pentru că una e să iei un cinci milioane şi ceva ca profesor, patru spre cinci ca medic şi douăzeci ca magistrat (nu mai pun la socoteală suplimentele şi privilegiile de care se bucură poliţiştii sau cei din armată, de la spitale cu circuit închis la case de odihnă şi gratuităţi din cele trecute la rubrica ,secret de serviciu".)

Şi totuşi, geme parlamentul de profesori universitari. Cineva din afară şi-ar imagina că o instituţie garnistiă cu atâta somităţi trebuie să producă legi pe care să se bată şi experţii de la U.E. Aiurea! De la agramatisme ruşinoase la aberaţii de gândire, de la şmecherii în care citeşti imediat intenţia de fraudă la necunoaşterea şocantă a realităţii ş