Dupa ce proiectul de lege cel mai asteptat al zilei - cel referitor la Ordonanta ce reglementa salarizarea cadrelor didactice - a fost retrimis la comisiile de specialitate (pentru a astepta o noua ordonanta, ce va fi data in sedinta de Guvern de joi), punctul de atractie al zilei in Camera Deputatilor l-a constituit medierea si votul final la proiectul de lege privind statutul alesilor locali.
Proiectul a trecut cu 175 de voturi „pentru“, 32 „contra“ si 37 de „abtineri“. PNL, PD si UDMR au votat contra, in timp ce PSD a votat pentru, alaturi de cativa PRM-isti, abtinerile venind din zona independentilor si a celorlalti PRM-isti.
PNL si PD au fost impotriva din cauza ca s-a eliminat din text amendamentul ce prevedea ca primarii si consilierii care parasesc partidul care i-a propulsat in administratia locala sa fie considerati independenti. „Intr-un stat aflat in tranzitie, acolo unde morala sau bunul simt nu exista, trebuie sa intervina legea.
Noi am vrut sa intervenim prin lege pentru a stopa migratia politica in administratia locala. PSD s-a opus. Sper ca in proiectul Codului de conduita a alesilor locali, care zace de trei ani in sertarele Camerei, sa reparam ceea ce au stricat astazi domnii din PSD. Si o vom face negresit din noiembrie.
In Occident, nu exista interventia legii, dar, cand un ales local pleaca dintr-un partid, este terminat din punct de vedere politic. Acolo nu te iarta nimeni“, a declarat, dupa votul final, deputatul PNL Viorel Coifan, specialist in administratie locala.
„PD a votat negativ astazi, desi in lege au intrat si doua foarte importante prevederi propuse de Alianta D.A. Dar nu vrem sa fim partasi la perpetuarea migratiei politice a alesilor locali.
Prin voia partidului de guvernamant si impotriva a ceea ce solicita foarte multa lume, inclusiv societatea civila, migratia politica - detu