Marin Preda scrie jurnal pentru a ieşi din nevroză, atunci când puterea de fabulaţie e diminuată sau blocată. Scriitorul cunoaşte foarte bine mecanismul psihologic, valabil pentru sine însuşi. La 27 august 1958, aflat la Sinaia în convalescenţă, observă că nu poate scrie nuvela Friguri, în care urma să speculeze epic o călătorie în Vietnam, dar jurnalul îl consolează: "Imposibil deocamdată să încep micul meu roman vietnamez. Voi mai încerca până diseară, dar nu prea am speranţe. În schimb am stări depresive în care şeţ imposibil să împing focarul de inerţie care irită gândirea şi bucuria mea de a trăi. Acest jurnal merge; îndată ce încep să scriu la el, focarul de inerţie obsesiv începe să cedeze şi gândirea se desfăşoară firesc. De-aş putea intra în materialul romanului, ah, ce victorie ar fi!" (p. 18-19). Beneficiul nevrozei e jurnalul, iar beneficiul jurnalului e dobândirea echilibrului, care face posibilă literatura. Valoarea terapeutică e singura utilitate a însemnărilor zilnice, acceptată de Marin Preda. Jurnalul şi romanul nu merg deodată, ba chiar se exclud. Se vede foarte clar din puţinele pagini ale jurnalului intim, restituit de Eugen Simion şi Oana Soare, într-un volum masiv, îmbogăţit cu "carnete de atelier� şi extrase din interviuri, mărturisiri şi publicistică, pentru a reconstitui contextul social, politic şi literar.

Marin Preda nu a scris jurnal decât în perioadele de refacere, pe durate scurte, când se afla încă în spital, sub tratament şi supraveghere medicală. O primă secvenţă de jurnal intim nu a mai fost găsită după moartea scriitorului şi răscolirea arhivei de către procuratură şi alţi intruşi atraşi de viaţa personală a prozatorului. Ea cuprinde probabil însemnări din anul 1958, până la data de 28 iulie, după cum rezultă din cea de-a doua parte a jurnalului intim (v. p. 3 în volum), începută la Sinaia, în 24 august 1958, şi