Cine ar fi crezut, odinioară (dar nu foarte odinioară!), cînd filmele existau numai pe peliculă, împărţite în bobine, cu greoaiele role cărate în cutii metalice - că va veni o vreme în care tot imperiul de imagini va încăpea într-o bucăţică rotundă de metal, de cîteva grame? Dacă filmele transpuse pe banda video pierd din calitatea imaginii şi sînt condamnate din start la perisabilitate, filmele transpuse pe suport DVD sînt pregătite să înfrunte veacurile; şi, în plus, imaginea e de o calitate superioară. Chiar şi cei care "nu le au cu tehnica" trebuie să recunoască, fascinaţi, că filmul e pe cale să intre într-o nouă eră; consecinţele tehnicii digitale asupra producţiei cinematografice mondiale sînt tot mai spectaculoase şi survin într-un ritm din ce în ce mai accelerat. Deocamdată, la micul nivel "civil-artizanal", oricine poate să constate ce instrument fantastic de lucru poate fi un simplu DVD.
Au apărut, acum cîteva luni, în Franţa, şapte filme de Lucian Pintilie editate în format DVD. întreprinderea poartă marca MK2 Editions, implicit a producătorului Marin Karmitz (care, pînă în prezent, şi-a legat numele de producţia a trei dintre filmele lui Pintilie). Karmitz intenţionează - se poate deduce, urmărindu-i programul editorial - să vină cu propuneri de substanţă, să meargă oarecum contra curentului, în marea de lucruri ieftine, dar de consum garantat, cu care e invadată îndeobşte piaţa "video"; el e cel care a editat, printre altele, pe DVD, în premieră absolută, integrala Chaplin. Să fii editat de MK2 Editions înseamnă să ai acces la o editură de prestigiu. O editură care vede în Pintilie "unul dintre cei mai valoroşi cineaşti ai Europei de Est, considerat întotdeauna un regizor contestatar"; drept care editura lansează acum o veritabilă Colecţie Pintile, incluzînd Reconstituirea (1969), Balanţa (1992), O vară de neuitat (1994), Prea tîrziu (1996)